Razie in zona Turda – Campia Turzii

În data de 2 septembrie a.c., în intervalul orar 21.00-00.00, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda, cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Polițiilor municipale Turda și Câmpia Turzii, dar și jandarmilor Detașamentului 4 Jandarmi Turda, au pus în aplicare un plan de acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație, depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a altor susbstațe, precum și pentru combaterea faptelor antisociale.

În acest context, s-a acționat cu precădere în zonele aglomerate și cele de interes operativ.

În urma verificărilor, polițiștii au legitimat aproximativ 120 de persoane și au constatat și aplicat 54 de sancțiuni contrvenționale la regimul rutier, în valoare de peste 23.000 de lei.

În cazul a 4 conducători auto, pe lângă sancțiunea contravențională principală, polițiștii au aplicat, comform legii și măsura complementară, respectiv reținerea permisului de conducere. Pentru alte nereguli constatate au reținut 4 certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acestor activități au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Exemple:

În data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au depistat un bărbat de 65 de ani, din comuna Mihai Viteazu, în timp ce conducea autoturismul prin localitatea menționată, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 23.00, polițiștii au interceptat pe DJ103G, în localitatea Cheia, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Turda. Bărbatul a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale ce vizează infracțiunea de conducerea unu vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Related articles

🗞️ De ce în Georgia se poate, iar la noi… nici nu se încearcă? Black Lion vs… Wolves

Rugbyul european trece printr-o transformare discretă, dar profundă. Țările...

🔥 DRUMUL EUROPEAN AL TURZII ÎNCEPE ASTĂZI!

Seara aceasta aduce din nou emoția handbalului mare la...

📢 ANUNȚ IMPORTANT pentru locuitorii Comunei Tritenii de Jos!

Dragi cetățeni,🌿 Începând cu 20 octombrie 2025, Primăria Comunei...

CONCERT CORAL „ARMONII DE TOAMNĂ” – EDIȚIA a X-a

Primăria Municipiului Turda vă invită sâmbătă, 18 octombrie 2025,...
spot_imgspot_img