Să fii omul potrivit la locul potrivit și să fii om pentru oameni e lucru mare, însă Virgil Păcurar, primarul comunei Ceanu Mare, s-a dovedit a fi un înger și un erou pentru un consătean de-al său.
Potrivit surselor RefleqtMedia, ieri – la orele 9:00, Virgil Păcurar, împreună cu mai multe persoane, erau în teren pentru măsurători topografice.
„Eram mai mulți în câmp, inclusiv vecinul ăsta al nostru (a cărei identitate o vom păstra anonimă). La un moment dat, ca din senin, vecinul o picat jos, lat. Ne-am speriat tăți, vă dați seama, da singurul care și-o păstrat calmul o fost primaru, Virgil. S-o aplecat peste vecinu, i-o ascultat inima, o văzut că nu are puls, o strigat la unu din noi să sunăm la 112 și s-o apucat să-i facă masaj pe piept la om.”, ne comunică o sursă de la fața locului.
Într-adevăr, Virgil Păcurar a început metodele de resuscitare clasică, prin masaj cardiac. În scurt timp, un echipaj SAJ de la Câmpia Turzii a ajuns la fața locului și a constatat că bărbatul căzut a fost, efectiv, salvat de la moarte de primarul din Ceanu Mare.
În cursul serii trecute, RefleqtMedia a reușit să coroboreze declarațiile martorilor oculari, cu privire la eveniment, cu informații din interiorul SAJ Cluj. Potrivit informațiilor obținute de noi, victima a făcut o sincopă cardiacă pe fondul unei Fibrilații Atriale (FIA). Virgil Păcurar, prin masajul cardiac, a reușit să restabilească în mare măsură pulsul consăteanului său.
Contactat de noi, primarul din Ceanu Mare a fost modest și rezervat în declarații.
„Ovidiu, tu știi că-n cazuri de-astea nu este de vorbit. Eu sunt om pentru oameni și viața e cel mai de preț dar de la Dumnezeu”, a fost scurta declarație a primarului cenan.