Tuesday, January 20, 2026
-15 C
Turda
-17.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

O femeie cu afectiuni cardiace a murit in Strandul Durgau

Un incident regretabil s-a petrecut astăzi, 21 iunie, la Ștrandul Durgău Turda.

O femeie în vârstă de 66 de ani, din Cluj-Napoca, cunoscută cu afecțiuni medicale, și-a pierdut viața într-un bazin din incinta bazei de agrement.

Cei doi salvamari care supravegheau ștrandul au intervenit de urgență și au inițiat manevrele de resuscitare.

În paralel, a fost anunțat serviciul medical de urgență care și-a făcut apariția în cel mai scurt timp și care a continuat manevrele de resuscitare începute de salvamari, timp de aproximativ 60 de minute.

Din păcate, femeia nu a reacționat și a fost declarat decesul. După efectuarea autopsiei, medicii legiști urmează să se pronunțe în privința cauzei exacte a decesului. Recomandăm tuturor persoanelor să manifeste precauție în incinta ștrandurilor.

Întotdeauna, fără excepție, când copiii sunt în apă sau în apropierea ei (indiferent de cât de adâncă este), este nevoie de supravegherea activă a unui adult.

În cazul adulților, este recomandată evitarea consumului de alcool și expunerea la soare cu moderație.

spot_img
spot_img

Hot this week

Nivelul stratului de zăpadă la munte. Analiză nivometeorologică pentru perioada 19–21 ianuarie 2026

Buletinul nivometeorologic emis pentru intervalul 19 ianuarie 2026, ora...

🔥 NOAPTE DE FOC LA TURDA! Trei autoturisme afectate de un incendiu pe strada Ioan Opriș

Momente tensionate, noaptea trecută, în municipiul Turda, unde pompierii...

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img