Oana Gheorghiu a declarat ceva ce este absolut evident pentru toată lumea: România nu își mai permite să plătească pensii speciale.
Oricât de greu de acceptat ar fi acest lucru de către magistrați, trebuie să reașezăm sistemul public de pensii astfel încât el să devină echitabil pentru toți.
Prim-ministrul Ilie Bolojan și toți colegii din guvern au absolut toată reverența pentru magistrați și pentru munca extrem de dificilă pe care o fac zi de zi.
Însă în egală măsură le purtăm acest respect și doctorilor și asistenților medicali, profesorilor și educatorilor, pompierilor și polițiștilor.
Cu toții desfășoară activități esențiale pentru funcționarea statului, la fel ca multe alte categorii profesionale.
Pentru declarațiile sale, Oana Gheorghiu s-a ales cu plângere penală din partea Consiliului Suprem al Magistraturii – pentru incitare la ură și discriminare.
Vreau să fiu cât se poate de clar: dacă a spune ce e drept și just pentru fiecare român este interpretat de către o parte dintre magistrați ca fiind incitare la ură, atunci doresc să mă auto-denunț.
Sunt solidar cu Oana Gheorghiu și îi mulțumesc public pentru curajul de a spune cu fermitate lucrurile pe care majoritatea politicienilor oportuniști din România nu îndrăznesc nici măcar să le șoptească.
Și pe această cale țin să reamintesc: prin angajamentele din PNRR, România și-a asumat reforma pensiilor magistraților. Blocarea acestui proces tocmai de către magistrați ne costă 231 milioane de euro.
Își permite România să piardă acești bani europeni?
Îsi permite România un sistem de pensii generos doar pentru unii și foarte costisitor pentru cei mulți?
Cu siguranță că nu și cu atât mai puțin acum.
Continuăm reforma statului.
Mulțumim pentru sprijin.












