„ Prin Ordonanţa de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip ,,mâini libere”. Şoferii trebuie să fie conştienţi că, pe lângă faptul că încalcă legea atunci când utilizează telefonul mobil la volan, pun în pericol atât vieţile lor cât şi ale celorlalţi! ”, este mesajul postat de IPJ Cluj, în urmă cu 7 luni, pe toate canalele media.
Se pare că aceste campanii l-au lăsat rece pe un șofer de autobuz din Turda, care a fost surprins vorbind la telefon, în timp ce transporta zeci de pasageri către Câmpia Turzii.
Astfel, deși avea asupra lui responsabilitatea pentru integritatea corporală a zeci de oameni, șoferul a vorbit fără încetare din centrul orașului Turda, până la ieșirea către Câmpia Turzii – spun sursele noastre.
RefleqtMedia a luat legătura cu administratorul firmei de transport, care a declarat că va dispune toate măsurile necesare, astfel încât șoferii săi să nu mai utilizeze telefoanele mobile, în timpul șofatului.