În condițiile în care, în piața de profil, lipsa forței de muncă este tot mai acutăm iar ACSA SA este angrenată în mai multe proiecte de anvergură, constructorul a găsit o metodă ingenioasă de suplinire a forței de muncă inexistentă.
Prin intermediul unui parteneriat încheiat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, pe mai multe șantiere din zona Turda – Câmpia Turzii au apărut deținuți care efectuează lucrările „de salahor”, necesare în domeniu.
Aceștia nu operează utilaje, nu efectuează operațiuni complicate, sunt echipați și instruiți în conformitate cu normativele din domeniul Securității în Muncă și suplinesc cu brio activitatea pe care ar putea-o face orice altă persoană.
Desigur, pentru se asigura paza deținuților, aceștia sunt supravegheați, în permanență, de 3 gardieni, dotați cu arme de asalt, însă atmosfera este pașnică, având în vedere aspectul că deținuții cere lucrează în teren sunt printre cei care au un comportament cât mai bun.












