Thursday, January 22, 2026
-8.1 C
Turda
-9.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Memorial de schi în Stațiunea Muntele Băișorii

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în parteneriat cu Asociația „Nan Marian”, invită iubitorii sporturilor de iarnă sâmbătă, 3 martie 2018, pe pârtia mare din Stațiunea Muntele Băișorii, la cea de-a doua ediție a concursului de schi-slalom uriaș ,,Cupa Nan Marian”.

Înscrierile la această competiție memorială vor avea loc sâmbătă, 3 martie 2018, la „pârtia veche”, între orele 10.00 și 11.00, startul concursului urmând a fi dat la ora 12.00. Concurenții vor fi înscriși la start pe șapte categorii, atât pentru fete cât și pentru băieți, în următoarele grupe de vârstă: 3-5 ani, 6-8 ani, 9-12 ani, 13-15 ani, 16-25 ani, 26-45 ani și +46 ani.

Festivitatea de premiere va avea loc pe pârtie, imediat după concurs. La ora 19.00 va avea loc o retragere cu torțe pe schiuri și va fi aprins focul de tabără. Ulterior, începând cu ora 20.30, la Pensiunea Montana din stațiunea Muntele Băișorii se va desfășura spectacolul „Cântece și jocuri populare transilvănene”, manifestare la care vor participa Taraful Gaciu din Soporul de Câmpie, Ansamblul de Jocuri Populare Napoca Someș, precum și alți invitați surpriză.

Amintim în acest context faptul că Zai Marian Nan s-a născut în data de 4 noiembrie 1978 iar la numai 38 de ani (04.09.2016) a decedat, în scurta lui viaţă fiind considerat un adevărat stâlp al comunităţii. Născut şi crescut în Băişoara, a fost mereu preocupat de sprijinirea localnicilor din comuna sa natală. S-a implicat în dezvoltarea infrastructurii din Muntele Baişorii, a contribuit la crearea de numeroase locuri de muncă pentru localnici, a sprijinit familiile sărace, fiind, totodată, unul dintre susţinătorii mişcării turistice din staţiunea Muntele Baişorii. În ultima perioadă a vieţii a dorit să ofere un sprijin mai mare comunităţii, devenind consilier local. Nan a fost întotdeauna motorul de bucurie şi de speranţă al Muntelui Baişorii, determinându-i pe cei care l-au cunoscut să continue munca sa.

Toți cei interesați de eventuale informații suplimentare legate de organizarea și desfășurarea acestui memorial de schi sunt rugați să contacteze organizatorii la numărul de telefon 0744.244.357 sau 0755.132.145.

Biroul de presă

26 februarie 2018

spot_img
spot_img

Hot this week

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...

🎶 MAREA HORĂ A UNIRII – Viișoara 🎶

Primăria Comunei Primăria Comunei Viișoara invită toți cetățenii să...

Palmaresul echipelor din județul Cluj la barajele de promovare în Liga a 3-a (Divizia C)

De-a lungul deceniilor, fotbalul clujean a avut o prezență...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img