Martorul cu care DIICOT vrea să-l închidă pe Bogdan Roșca din Câmpia Turzii

În urmă cu o săptămână, Bogdan Roșca din Câmpia Turzii și Andrei Dan Murășan, tot din Câmpia Turzii, au fost trimiși în judecată, într-un simulacru de speță penală.

Spunem asta strict cu referire la Bogdan Roșca din Câmpia Turzii, deoarece analizând datele de la dosar, martorii DIICOT și amatorismul cu care s-a acționat ne determină să ne punem serioase semne de întrebare referitoare la independența și obiectivitatea justiției din România.

Astfel, în timp ce Andrei Dan Murășan (Deiu) a fost supravegheat și s-a documentat vânzarea de către acesta de droguri și legale către agenți sub acoperire, dosarul lui Bogdan Roșca din Câmpia Turzii este… o prostie.

În ceea ce-l privește pe Bogdănel Roșca, totul a început în martie 2023 când Poliția Câmpia Turzii a încercat un flagrant … eșuat grav și tras de păr, despre care RefleqtMedia a relatat în diferie momente.

În fapt, chiar avocații lui Bogdănel Roșca au relatat aceste aspecte.

„Preambul

Prin rechizitoriul DIICOT – ST #### din 11.03.2025 s-a reținut în sarcina inculpatului ##### ###### #### comiterea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile (…) faptă prev. și ped. de art. 16 alin. (1) din Legea ######## constând în aceea că în data de 27.03.2023, fără a deține autorizație ANSVSA, a efectuat operațiuni de manipulare în scopul distribuirii cantității de 0,37 grame substanță care conține 3 CMC, în timp ce se deplasa în zona stației PECO Petrom din Mun. Câmpia Turzii, în taximetrul Toyota Prius, cu nr. de înmatriculare #########. (Nota Redacției: Cum poate demonstra DIICOT Cluj că Bogdănel Roșca avea asupra lui 0.37 g de CMC CU INTENȚIA DE A DISTRIBUI?)

Așa fiind, lecturând actul de sesizare, observă că prezentul dosarul penal prezintă o serie de nelegalități pe de o parte și pe de altă parte acuzația este descrisă de o manieră pe alocuri vagă, lipsită de precizie și de importante repere spațio-temporale. Se va referi în cele ce urmează la problemele de nelegalitate ale actelor din dosarul penal și la carențele identificate, care, conduc la imposibilitatea stabilirii limitelor și obiectului judecății.

I. Cu privire la lipsa suspiciunii rezonabile privind Ordonanța din data de 18.05.2023

a. Cronologia actelor

În prezenta cauză, la data de 15.05.2023 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la o presupusă infracțiune de trafic de droguri de mare risc, respectiv cu privire la o presupusă infracțiune de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile (…).

În continuare, la data de 16.05.2023 s-a dispus prin ordonanță începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și efectuare de operațiuni cu produse (…).

În acest cadru, raportat la piesele probatorii de la dosarul cauzei de la acel moment (procesul verbal de sesizare din oficiu, ordonanța de începere a urmăririi penale in rem), procurorul redactor a dispus prin ordonanță la data de 18.05.2024 utilizarea unui investigator sub acoperire.

de aceste considerente apreciază că nu era îndeplinită la acel moment condiția prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., urmând a trata aceste aspecte în cele ce urmează.

b. ##### suspiciunii rezonabile cu privire la ordonanța din data de 18.05.2023 și vătămarea suferită

După cum anticipa, între momentul începerii urmăririi penale și momentul emiterii ordonanței nu a fost administrat niciun alt mijloc de probă. Or, dublarea actului de sesizare nu poate echivala sub nicio formă cu administrarea unei minime probațiuni în vederea stabilirii suspiciunii rezonabile.

Subliniază totodată faptul că procesul-verbal întocmit în data de 15.05.2023, nu reprezintă altceva decât act de stabilire a anumitor aspecte de interes și act de sesizare din oficiu. Astfel, aceste proces verbale nu are o valoare probatorie, neputând susține suspiciunea rezonabilă necesară.

Conform art. 198 alin. (2) C.proc.pen. procesul-verbal ce cuprinde constatările personale ale organului de urmărire penală este mijloc de probă. Or, niciuna dintre concluziile regăsite în procesele verbale nu este rezultatul unei constatări personale a organelor de poliție, în legătură cu obiectul acuzației aduse.

Extrem de relevante în acest sens sunt considerentele expuse într-o încheiere a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor (încheierea nr. ##/2023 din dos. nr. ####/111/2023), acesta respingând cererea de încuviințare a percheziției domiciliare întrucât în cauză nu exista suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. În speța respectivă, acuzația era susținută atât de declarația denunțătorului (apreciată ca fiind subiectivă, interesată), dar și de un proces verbal de investigații, cu privire la care s-a arătat că:

„Din conținutul procesului verbal rezultă că activitățile constatate nu reprezintă rezultatul unor verificări, ci denotă o veritabilă activitate de supraveghere a persoanei, ceea ce în contextul urmăririi penale nu se poate realiza decât cu autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți prin emiterea unui mandat de supraveghere tehnică. De asemenea, după începerea urmăririi penale, stabilirea împrejurărilor de fapt ale cauzei se realizează prin procedee probatorii reglementate de art. 97 C.proc.pen., nefiind permise de lege procedurile polițienești privind bunăoară utilizarea informatorilor sau alte procedee similare de obținere de informații. „

Revenind la analiza normei legale încălcate, conform art. 141 alin. (2) rap. la art. 139 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru a se dispune o atare măsură de supraveghere, o condiție sine qua non de legalitate a efectuării procedeului probator se referă la existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea sau pregătirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute de aceeași dispoziție legală.

În cauză, așa cum a arătat nu a fost administrată nicio probă concludentă din care să rezulte o asemenea suspiciune.

Doctrina arată că suspiciunea rezonabilă este o presupunere rațională, întemeiată pe elemente de fapt existente în cauză care să convingă un observator obiectiv și independent cu privire la posibilitatea comiterii unei infracțiuni de către cel vizat .

vreme în cauză nu există niciun alt element în afară de sesizarea din oficiu, se poate lesne constata faptul că procurorul de caz nu dispunea de niciun element de fapt care să întemeieze suspiciunea rezonabilă.

Astfel, rezultă fără urmă de tăgadă, faptul că ordonanța în discuție a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, fapt confirmat și de motivarea regăsită în respectiva ordonanță în care suspiciunea rezonabilă nu este motivată în concret, nefiind indicat niciun mijloc de probă.

Încălcarea dispozițiilor legale descrisă ex ante a produs o vătămare a drepturilor părților din prezenta cauză, vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

Înainte de a puncta chestiunile de ordin concret, câteva considerente de ordin teoretic pe marginea subiectului:

În esență vătămarea constă în plasarea subiecților protejați de norma încălcată într-o situație mai dificilă sub aspect procesual decât aceea în care s-ar afla dacă actul nu ar exista.

Cel mai adesea, problema nulității relative se pune în legătură cu administrarea nelegală a unor probe la urmărirea penală, așa încât tot în această materie se va produce și cea mai importantă consecință a identificării corecte a conținutului noțiunii de vătămare. ###### astfel lesne de observat caracterul eronat al raționamentelor de tipul „prin administrarea nelegală a probei nu s-a produs nicio vătămare, întrucât proba poate fi contestată în cursul judecății”. Existența unei probe defavorabile subiectului protejat prin norma încălcată cu ocazia administrării ei constituie fără echivoc o vătămare; posibilitatea verificării și combaterii probei obținute nelegal, prin mijloace de probă legal administrate ulterior, nu constituie un remediu, ci însăși dovada vătămării .

Se impune astfel a fi reținut că nu s-a produs o vătămare fie atunci când situația procesuală a celui protejat prin norma încălcată nu este cu nimic schimbată prin existența actului nelegal, fie atunci când actul nelegal îi profită.

Pe de altă parte, cu privire la posibilitatea de înlăturare a vătămării doctrina arată că unica variantă corectă de lecturare a disp. art. 282 alin. (1) C. proc. pen., este în sensul în care: „actul nelegal este menținut doar dacă vătămarea poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului”; regula trebuie să o constituie sancționarea nelegalității și îndepărtarea acelui act nelegal în legătură cu care se constată că a produs o vătămare; menținerea actului nelegal care a produs o vătămare are loc numai excepțional, condiționat, respectiv numai dacă vătămarea este înlăturată în alt mod .

Revenind la cauza dedusă judecății, întreaga probațiune ce susține o presupusă activitate pe linia efectuării de operațiuni cu produse susceptibile de efecte psihoactive își are drept fundament probele obținute în urma activității desfășurate de către investigator în data de 19.05.2023 în baza respectivei ordonanțe.

În orice caz, ceea ce se impune a fi subliniat este extrem de simplu – în măsura în care nu ar fi fost emisă ordonanța cu pricina, în ce măsură s-ar mai fi putut susține că respectiva cantitate de 0,37 grame este destinată comercializării și nu consumului propriu fără acel presupusul preambul în raport de acesta.

Pornind de la coordonatele indicate mai sus rezultă în mod indubitabil deopotrivă caracterul nelegal al ordonanței, respectiv faptul că această nelegalitate a generat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea ordonanței, motiv pentru care reiterează solicitarea de a constata nulitatea relativă a acesteia în baza art. 282 alin. (1) C. proc. pen.

Finalmente, ca urmare a constatării acestor nelegalități, apreciază că rechizitoriul dobândește valențele unui act de sesizare al instanței neregulamentar întocmit, sens în care solicită să se dispună trimiterea dosarului la procuror, în vederea remedierii neregularităților sesizate, iar în măsura în care acesta nu va proceda în consecință, solicită restituirea cauzei la parchet conform art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.

În sprijinul acestei solicitări este Decizia CCR nr. 22/2018 prin care se concluzionează faptul că în măsura în care sunt excluse de la dosar anumite mijloace de probă, iar acestea sunt menționate în cuprinsul actului de sesizare și rechizitoriul trebuie reconfigurat în așa fel încât acele referiri să fie eliminate și nu este suficient doar excluderea acelor mijloace de probă în mod fizic de la dosarul cauzei.

Rațiunea constă în faptul că prin simpla existență a mijlocului de probă la dosar, accesul permanent al judecătorului la acesta nu poate avea ca efect decât o readucere în atenția sa, respectiv o reîmprospătare a memoriei acestuia cu informații care pot fi de natura a-i spori convingerile referitoare la vinovăția inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, în mod legal, in soluționarea cauzei.

II. Cu privire la solicitarea de constatare a nulității absolute privind activitatea din 27.03.2023

Așa fiind, precum lesne se poate observa de la dosarul cauzei, la data de 27.03.2023 lucrătorii de poliție ar fi participat la o activitate de prindere în flagrant a unor persoane care ar avea preocupări pe linia traficului de droguri, activitate care a fost realizată anterior începerii urmăririi penale in rem, în lipsa unor delegări, de către persoane care nu sunt organe de cercetare penală specializate și care au participat la o veritabilă activitate conform art. 150 C. proc. pen.

Astfel, va trata aceste aspecte pe rând și va debuta cu faptul că numiții ######## ###### și ####### ####### au ajuns la locul pentru care au fost sesizați, au procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra numitului ##### #### și nu au identificat eventuale substanțe interzise.

Cu toate acestea, activitatea lor nu s-a oprit la acel moment, ci au procedat și la o veritabilă activitate de preconstituire probe și au îndemnat pe martorul ##### #### să răspundă la telefon și să-i propună numitului ##### să se deplaseze la un punct de întâlnire comun.

Ulterior, aceștia s-au deplasat cu autoturismul în acel punct stabilit, au dispus oprirea, percheziționarea corporală a dl. ##### și a autoturismului în care se afla acesta, după cum reiese din cronologia stării de fapt regăsită în actul de sesizare.

Un prim aspect este grevat de faptul că sus numiții au acționat în maniera descrisă mai sus înainte de începerea urmăririi penale in rem și au acționat cu depășirea atribuțiilor pentru care au fost sesizați prin departamentul 112.

Astfel, conform art. 293 C. proc. pen., este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire. Or, după ce au constatat că persoana care era în fața localului și care avea un caracter presupus suspect nu avea nimic asupra acesteia, respectivii agenți trebuiau să întocmească un proces verbal aferent activității, întrucât motivul pentru care au fost sesizați nu s-a concretizat.

Cu toate acestea, respectivii agenți au insistat ca numitul ##### să răspundă la telefon și mai mult să îi propună să îi transmită interlocutorului să se întâlnească într-un alt punct. Or, o atare activitate este specifică procedeului probator reglementat de prevederile art. 150 C. proc. pen. și depășește cu mult ceea ce reglementează art. 293 C. proc. pen.

Mai apoi, un al doilea aspect pe care înțelege să îl critice este generat de faptul că cei doi agenți au procedat la realizarea unui dispozitiv de prindere în flagrant a persoanei interlocutorului printr-o metodă de cercetare care nu a fost dispusă conform prescripțiilor legale.

Astfel, sus numiții s-au deplasat împreună cu numitul ##### sub atenta lor supraveghere la locul care i-a fost propus domnului ##### ca fiind de întâlnire, iar ulterior au procedat la oprirea autoturismului în care se afla numitul #####.

Or, dacă sus numiții au fost sesizați cu privire la o presupusă tranzacție de droguri și dacă au constatat că la acel loc nu se desfășoară o atare activitate, orice act/acțiune ulterioară ar fi trebuit să fie efectuată într-un dosar penal constituit pe rolul structurii DIICOT și cu primirea unei delegări aferente sau cu emiterea unei ordonanțe, conform art. 150 și urm. C. proc. pen.

Succint, activitatea prev. de art. 293 C. proc. pen. a luat sfârșit la momentul la care nu au identificat niciun corp delict asupra numitului ##### și nici vreo altă persoană în zonă care ar fi avut un potențial comportament suspect.

Exemplificativ și ipotetic, dacă la acel moment și-ar fi făcut apariția numitul ##### ######, întreaga presupusă activitate de prindere în flagrant, percheziție corporală șamd. era în conformitate cu dispozițiile legale.

Astfel, din punct de vedere procedural opinează în sensul în care ulterior întocmirii procesului verbal cu cele întâmplate de către agenții de poliție, respectivele informații ar fi putut fi suficiente pentru o sesizare din oficiu de către BCCO și implicit dispunerea începerii urmăririi penale in rem de către DIICOT. Ulterior, având acest cadru procesual, procedeul probator al cumpărări autorizate sau chiar cel al participării la anumite activități nu mai reprezenta o problemă de nelegalitate.

Așadar, conform art. 138 alin. (11) C. proc. pen. prin participarea autorizată la anumite activităţi se înţelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infracţiuni de corupţie, efectuarea de tranzacţii, operaţiuni sau orice fel de înţelegeri privind un bun sau privind o persoană despre care se bănuieşte că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane ori a unei răpiri, efectuarea de operaţiuni privind droguri (…)

Art. 150 C. proc. pen. menționează faptul că participarea autorizată la anumite activităţi în condiţiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.

Coroborând aceste două articole se ajunge la concluzia faptului că agenții de poliție prin îndemnarea numitului ##### de a răspunde la telefon și de a-l ghida în a stabili o nouă întâlnire cu interlocutorul în vederea realizării unei presupuse activități de vânzare de droguri reprezintă o instigare/complicitate la infracțiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011.

Așa fiind, pentru o atare activitate se impunea existența unui dosar penal și implicit emiterea unei ordonanțe de către procurorul DIICOT conform art. 150 C. proc. pen., iar ulterior persoanele respective puteau să fie audiate în calitate de martor pentru activitățile la care au participat, conform art. 150 alin. (6) C. proc. pen.

Cu toate acestea, cronologia evenimentelor este una cu totul diferită, iar actele menționate supra lipsesc cu desăvârșire, câtă vreme se poate lesne observa că urmărirea penală a început abia în luna mai 2023, la mai bine de o lună de la data acestei activități.

Suplimentar, este de ordinul evidenței că persoanele în cauză nu erau competente material pentru a efectua acte de urmărire penală în prezenta cauză, câtă vreme reiese din conținutul declarației acestora că nu sunt organe de cercetare penală care fac parte din structura BCCO. Pe cale de consecință, o eventuală delegare sau o eventuală participare la activități conform art. 150 C. proc. pen. era și ea nelegală.

Cu privire la incidența Deciziei nr. ##/2018 va face referire la mențiunile arătate supra la pct. II.” se arată la Dosar.

Cât privește „martorul”-cheie cu care DIICOT vrea să-l îngroape pe Bogdănel Roșca… acest martor senzațional este nimeni-altul decât DILE, Ionuț Rezeș, boschetarul cerșetor din parcarea de la Lukoil, despre care Poliția Câmpia Turzii a descoperit că nu are discernământ, clasând cazul lui de conducere a unui autoturism fără permis.

RefleqtMedia a scris despre asta aici:

Dilè din Câmpia Turzii a furat o masina! Vezi ce a facut cu ea

și aici:

Citeste pozitia IPJ Cluj, despre fapta lui Dilè

Dar… rămâne întrebarea: devreme ce nu are discernământ, poate Dile să depună mărturie?

Da — în principiu o persoană care „nu are discernământ” nu este automat exclusă din calitatea de martor, dar legiuitorul cere verificarea capacităţii sale de a relata în mod conştient fapte conforme cu realitatea. Dacă organul judiciar constată că persoana nu poate relata conştient şi coerent, nu trebuie audiată ca martor; dacă există dubii rezonabile, audierea poate avea loc doar după ce instanţa sau procurorul stabileşte, eventual cu ajutorul unor expertize, că persoana are capacitatea necesară. Portal Legislativ+1

Detaliat — ce spune legea şi ce urmează practic

1. Cine poate fi martor: Codul de procedură penală prevede, la capitolul despre audierea martorilor, că „poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă”. Aceasta este regula de bază, stabilind o excludere strictă doar pentru părţi/subiecţi procesuali principali. Portal Legislativ
2. Capacitatea de a fi martor (regula relevantă pentru problema ta): art. 115 C.pr.pen. prevede explicit că persoanele aflate într-o situaţie care pune în mod rezonabil la îndoială capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar dacă organul judiciar constată că persoana este capabilă „să relateze, în mod conştient, fapte şi împrejurări de fapt conforme cu realitatea”. Pentru această apreciere, organul poate dispune examene şi verificări (de ex. evaluare medicală/psihiatrică). Portal Legislativ
3. Măsuri procedurale conexe: Codul mai prevede reguli care protejează persoanele cu dificultăţi (audiere prin interpret, întrerupere dacă apar semne de boală care afectează capacitatea, audierea minorilor cu prezenţa părinţilor etc.). Dacă există semne evidente că persoana nu poate participa coerent (oboseală, simptome psihice etc.), audierea se întrerupe şi se poate cere consult medical. Portal Legislativ+1
4. Contextul protecţiei persoanelor cu tulburări psihice: Legea sănătăţii mintale (Legea nr. 487/2002) şi ghidurile de practică recomandă evaluări adecvate şi respectarea drepturilor persoanelor cu tulburări psihice atunci când acestea sunt implicate în proceduri judiciare (inclusiv ca martori). Aceste reglementări şi bune practici subliniază obligaţia organelor judiciare de a adapta procedura şi de a nu abuza de audierea unor persoane incapabile. Portal Legislativinm-lex.ro

Ce rezultă practic (consecinţe/paşi)

• Dacă există indicii că o persoană nu are discernământ (ex.: demenţă severă, psihoză activă, stare de intoxicaţie, sau este sub interdicţie), părţile sau organul de cercetare pot semnala acest lucru şi pot solicita o evaluare medicală/psihiatrice înainte de audiere. Instanţa/procurorul poate dispune expertiza pentru a stabili capacitatea de a fi martor. Portal Legislativinm-lex.ro
• Dacă expertiza (sau constatarea organului judiciar) arată că persoana nu poate relata în mod conştient şi conform realităţii, audierea ca martor nu ar trebui făcută şi declaraţiile respective vor fi, practic, nefolositoare ca probă principală. Portal Legislativ
• Dacă persoana poate relata coerent, chiar dacă are unele tulburări, audierea poate avea loc — dar instanţa va evalua credibilitatea şi valoarea probatorie a declaraţiei (şi poate cere întrebări suplimentare, expertize, alte probe corroboratoare). Portal Legislativ

Aspecte practice utile dacă te interesează un caz concret

• Solicită în mod expres organului judiciar (procuror/instanţă) dispunerea unei expertize medico-legale/psihiatrice pentru aprecierea capacităţii de a fi martor. Portal Legislativ
• Poţi formula obiecţii procedurale atunci când se încearcă audierea unei persoane despre care există indicii de lipsă a discernământului; instanţa este obligată să se pronunţe şi, dacă e cazul, să dispună verificări. Portal Legislativ
• Reţine: drepturile persoanelor cu tulburări psihice sunt protejate (Legea 487/2002) — audierea trebuie făcută cu respect pentru demnitate şi, unde e cazul, cu asistenţă/însoţitor sau în condiţii adecvate. Portal Legislativ

Concluzie clară: Prezenţa unei tulburări mintale sau a lipsei parţiale de discernământ nu produce automat interdicţia de a fi martor, dar legea cere ca, în astfel de situaţii, organul judiciar să verifice capacitatea persoanei de a relata conştient şi conform realităţii înainte de a o lăsa să depună declaraţie. Dacă verificarea arată incapacitatea, persoana nu trebuie audiată ca martor. Portal Legislativ+1