Atmosfera în PSD Cluj tinde să dea pe afară, iar spiritele sunt mai încinse ca oricând. Astfel, deși la evenimentele publice apar „pretenoși și uniți”, social democrații clujeni nu știu care să preia scaunul de președinte de la Vasile Sebastian Dîncu.
Ei, și pentru că nici o luptă politică nu e luptă politică fără să se verse în presă, lupta politică de la PSD Cluj s-a vărsat deja, printr-un articol al cărui țintă este președintele PSD Câmpia Turzii, Avram Gal – apropiat al actualului președinte PSD Cluj – Vasile Dîncu.
Ieri, un site clujean de știri a publicat un titlu bombă: Gal Avram, omul cu burgerii din aur, urmărit pentru o datorie imensă
În cadrul articolului, se face referire la un litigiu civil între Avram Gal și ACSA SA.
„”Ordonă debitorului să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 447.939 lei (echivalentul a 90.000 euro la cursul euro de 4.9771 lei) reprezentând avans şi suma de 447.939 lei (echivalentul a 90.000 euro la cursul euro de 4.9771 lei) reprezentând daune-interese”” – se arată, printre altele, în articolul respectiv.
De ce, oare, ai murdări – IARĂȘI – imaginea lui Avram Gal, în condițiile în care chiar autorul articolului scrie: „Gal Avram a contestat această somație de plată și a cerut anularea ei. Termenul de judecată este 30 ianuarie 2025.”?
Ei bine, ceea ce nu se scrie în articolul respectiv este faptul că Avram Gal și apropiații săi au afaceri în chirie în imobilele deținute de ACSA S.A.. Totodată, între Avram Gal și patronii ACSA nu există vreo ceartă sau vreun scandal și toată această „datorie imensă” a rezultat ca urmare a faptului că – pe durata în care a fost inculpat în dosarul fabricat de DNA – conturile lui Avram Gal au fost puse sub sechestru.
„Dacă instanța va decide să-mi respingă solicitarea de anulare a somației de plată, voi plăti. Nu este un mare caz”, spune Avram Gal pentru RefleqtMedia.
Dar … de unde a pornit totul? Păi după cum vă spuneam, unul dintre deputații PSD s-a îmbătat cu un strugure și se vrea președinte de organizație județeană. Și, pentru că niciodată n-a fost cu ouă să se bată public pentru o funcție, apelează la tovarășii din presă, să-i spurce pe apropiații lui Vasile Dîncu.
Astăzi a fost spurcat Avram, poate mâine urmează Răzvan Ciortea 🙂










