Monday, January 19, 2026
-14 C
Turda
-12.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Iată cum a decurs vizita fostului internațional, Ionuț Rada, la Tritenii de Jos

Școala Gimnazialǎ PAVEL DAN Tritenii de Jos a fost gazda unui eveniment deosebit, plin de emoţie, care l-a avut ca protagonist pe fostul fotbalist și internațional român Ionuţ Rada.

Acesta a prezentat elevilor programul său „Educație prin sport” – program care susţine importanța sportului în educație dar și a disciplinei în viața de zi cu zi. Ionuţ Rada este cel care a lansat platforma “The Rada Way” (www.theradaway.ro), unde vrea să transforme sportul într–un stil de viață, cu zâmbetul pe buze: „The Rada Way este numele proiectului meu, este calea pe care mi-am ales-o în viaţă, limbajul în care am ales să împărtășesc experienţele mele comunității pe care am format-o în ultimii ani.

Obiectivele mele sunt susţinerea ideii de educaţie prin sport şi încurajarea unei vieţi sănătoase, pe care intenţionez să le promovez prin intermediul unei campanii de conştientizare adresate tinerilor şi adulţilor, în încercarea de a doborî barierele ce se creează adesea între sportivii profesionişti şi public”, spune Ionuţ Rada, care a lansat și cartea autobiograficǎ, avȃnd titlul „Vreau sǎ joc”.

Cartea spune povestea unei pasiuni pentru fotbal izvorȃtǎ in inima unui puști, pasiune care ȋl va purta pe la cluburile mari din Romania, apoi la unele din afarǎ, de fiecare datǎ cu o energie și un entuziasm recunoscute de-a lungul anilor… Fostul jucător internațional român are peste 200 de meciuri jucate în Liga I cât și în cele mai importante competiții europene precum Champions League, Cupa UEFA sau Europa League.

A fost o mare bucurie pentru elevii şcolilor de pe raza comunei Tritenii de Jos sǎ-l aibǎ ȋn mijlocul lor pe Ionuţ Rada, sǎ-i asculte povestea devenirii lui ca fotbalist, experienţa sa de viaţǎ, trǎirile lui intense, bucuriile și sfaturile de a nu renunţa la visuri pentru a ajunge acolo unde ȋși doresc. Totodatǎ elevii au urmǎrit selecţiuni din meciurile jucate atȃt ȋn ţarǎ cȃt și ȋn strǎinǎtate – meciuri ȋn care Ionuţ Rada a fost autorul unor goluri de excepţie stǎrnind ropote de aplauze.

La finalul ȋntȃlnirii Ionuţ Rada a fost aplaudat de elevi, a dat autografe, a scris ȋn Cartea de Onoare a școlii, pomiţȃnd cǎ va reveni la Tritenii de Jos și chiar va juca fotbal alaturi de elevi.

A consemnat

Teodora Duca,

Directorul Școlii Gimnaziale „Pavel Dan” din Tritenii de Jos

spot_img
spot_img

Hot this week

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

Cât de bine trăiau românii în 2016 vs 2026: o analiză comparativă (cu date și context)

Comparația „2016 vs 2026” nu e doar despre cât...
spot_img

Pe aceeași temă

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img