spot_img

„Ghetuțele bucuriei” – campanie de responsabilizare și educare, pentru 178 de copii cărora viața le zâmbește prea rar

Date:

Share post:

(Cluj-Napoca, 6 decembrie 2022)În dimineața zilei în care în foarte multe case din România copiii caută cu de bucurie în  ghetuțelor în care Moș Nicolae a lăsat  dulciuri, fructe și, poate, jucării, există și case unde Moșul nu a mai ajuns. Sunt locuințe din mediul rural, unde 178 de copii nu au ghetuțe de iarnă, nici ca să meargă la școală, nici ca să le lustruiască în așteptarea darurilor.

Copii care sar în ajutorul altor copii

Asociația Educalise din Cluj-Napoca și-a propus să aducă un zâmbet pe fața micuților cărora viața le zâmbește prea rar, cu ajutorul altor copii, în cadrul campaniei „Ghetuțele Bucuriei”. Ajunsă la a patra ediție, campania este una umanitară, dar și de responsabilizare și de conștientizare a sărăciei lucie în care trăiesc o parte din copiii de lângă noi.

Demersul are și o componentă educativă, pentru că alți copii, din grădinița „Daisy” din Cluj-Napoca, au pus mână de la mână și, astăzi, în ziua de Sfântul Nicolae, pregătesc câteva zeci de pachete, care vor ajunge la copii cu situații materiale precare din județele Cluj, Brașov, Sălaj și Vâlcea. În pachete se ascund ghetuțe călduroase, care să protejeze picioarele firave de pișcăturile frigului, polare pufoase și dulciuri cu gust de sărbătoare. Toate noi și dăruite cu drag.

„Copiii trebuie să învețe de mici că și ei pot contribui la conturarea unei lumi mai bune. Învață de mici să dăruiască, să fie empatici, să sară în ajutorul celor care au mai puțin decât ei și sunt în nevoie. Ne bucurăm să fim parte din campania „Ghetuțele Bucuriei” și ne-am propus să continuăm an de an acest exercițiu, a declarat Alexandra Colța, directorul grădiniței „Daisy” din Cluj-Napoca.

 

Cum se desfășoară campania „Ghetuțele Bucuriei”

Asociația Educalise adună donații pentru cele 178 de pachete până sâmbătă, 10 decembrie 2022. Iar din 11 decembrie, până în preajma Crăciunului, pachetele vor fi duse copiilor. Fiecare cutie are o valoare de 230 de lei și conține o pereche de ghete, un polar, șosete, cărți de colorat, fructe și dulciuri.

„Cu toții am trăit emoțiile sărbătorilor în copilărie și încă le simțim, la fel de intens, chiar și în calitate de adulți. Emoția cadourilor și nerăbdarea. Asta dorim să simtă și copiii pe care îi vizităm an de an și cărora le ducem cadouri, ca niște spiriduși. Pentru că noi suntem doar mesagerii celor care vor să dăruiască. Aceste îmbină o necesitate cu bucuria dulcelui. Este a patra iarnă în care vrem să ducem un strop de căldură copiilor care se uită dimineața, cu teamă, pe fereastră, să vadă dacă nu cumva a nins și le va intra zăpadă în încălțările uzate, pe drumul până la școală. Până acum am dus bucurie în pachete unui număr de 368 de copii. Iar cu puțin ajutor, în acest Decembrie mai ajungem la 178 de micuți”, a spus Mădălina Hada, cofondator al Asociației Educalise.

Oricine poate dona suma necesară unui pachet, fie individual, fie în asociere cu un prieten sau coleg. Primul pas este completarea acestui formular: shorturl.at/irVZ4. Apoi, banii se transferă în contul: Asociația Educalise RO22RNCB0837163283860001

„Acești copii se bucură intens chiar și de un biscuite, atunci când îl primesc. Sunt copii împovărați de griji și de sărăcie. Poartă încălțări de la frații mai mari, nu în cea mai bună stare, dar este tot ce au. Iar noi ne dorim ca ghetuțele, pe care le pregătim pentru ei, să le ia de pe umeri măcar grija șosetelor ude, în această iarnă.”, a spus Cristina Sălăgean, cofondator al Asociației Educalise.

            Cele două cofondatoare ale Asociației Educalise mai spun că își doresc ca această campanie, în care sunt implicați și copiii să ajute și să fie responsabili, să fie una anuală.

Mai multe detalii despre campanie, găsiți și pe pagina de Facebook a Asociației Educalise.

 

Despre Asociția Educalise

Asociția Educalise a fost fondată, în 2019, de Mădălina Hada și Cristina Sălăgean, două mame, cu job-uri full time, care în timpul liber au decis să se implice în proiecte caritabile. Fie că era vorba de pictat săli și holuri în spitale de copii, dotarea unor unități sanitare cu aparatură medicală sau amenajarea unor săli multimedia pentru acces mai facil la educație, Mădălina și Cristina spuneau prezent. Iar de 4 ani și-au unit forțele sub numele Educalise și continuă să se implice în acțiuni și proiecte sociale și să facă lucrurile să se întâmple.

 

Contact:

Mădălina Hada, cofondator Asociația Educalise

Tel: 0744 441 619

E-mail: contact@educalise.ro

 

spot_img

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related

Foaie verde de piper / După viscol, vine GER ! Cod galben în județul Cluj

Întotdeauna, după un necaz, vine altul mai mare, astfel...

Doi atevisti, salvati de jandarmii montani clujeni

2 turiști care rămăseseră blocați cu ATV-ul în zăpadă...

Polițiștii clujeni au ieșit la sterilizat câini

Defapt ... au desfășurat o campanie de conștientizare privind...

Medicii clujeni au salvat viata unei paciente de 87 de ani

🩸𝗙𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃𝗶𝗮ță 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮🩸 Este îndemnul care a însoțit echipa...
%d bloggers like this: