Lovitură de amploare dată de procurorii DIICOT la Turda. Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost prins în flagrant și reținut pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc, după ce a preluat un colet plin cu substanțe interzise, destinat comercializării pe piața neagră.
Flagrantul a avut loc în data de 28 ianuarie 2026, pe raza municipiului Turda. Ancheta a scos la iveală că, în interiorul coletului, erau ascunse aproximativ 2,3 kilograme de canabis și 445 de grame de rezină de canabis. Drogurile urmau să ajungă pe stradă, însă intervenția rapidă a anchetatorilor a pus capăt planului.
Potrivit cercetărilor, în cursul lunii ianuarie 2026, inculpatul ar fi procurat drogurile din Spania, de la un coinculpat în vârstă de 46 de ani, care în prezent se sustrage urmăririi penale. Substanțele au fost introduse în România pe cale terestră, prin intermediul unei societăți de transport internațional, metoda fiind atent aleasă pentru a evita suspiciunile.
În cursul zilei de astăzi, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului de 38 de ani, precum și cu solicitarea de arestare preventivă în lipsă a coinculpatului fugar.
Activitățile judiciare au fost desfășurate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, acțiunea beneficiind și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.
Autoritățile precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Ancheta este în plină desfășurare.










