Tuesday, January 20, 2026
-15.1 C
Turda
-17.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Exploatațiile de balast din zona cimitirului din Oprișani NU afectează pânza freatică a Municipiului Turda

În urmă cu un an și jumătate. RefleqtMedia a verificat „de la sursă” exploatațiile de balast din zona cimitirului din cartierul Oprișani – Turda, iar motivul a fost simplu: primisem informații potrivit cărora, în acele grop ar fi depozitate deșeuri sanitare și fetuși morți.

Am fost în zonă și am văzut cât de aproape de cimitirul din Oprișani se efectuează lucrări de excavații, dar în același timp – adresând o serie de întrebări către autoritățile locale, județene și naționale – am aflat că pânza freatică a Municipiului Turda NU ESTE AFECTATĂ de aceste exploatații.

Ei bine, în această săptămână, asociația T9 a resuscitat un subiect pe care îl scot la iveală de fiecare dată când rămân fără material cu care să lovească în imaginea primarului, Cristian Matei – exploatările de balast din Turda.

 

„Ce vedeți în aceste imagini sunt exploatări ilegale de balast ce comunică direct cu pânza freatică de la marginea Turzii. Lângă aceste ‘heleștee’ sunt mormane de gunoi depozitat în mod clandestin de anumite firme, cu aprobarea tacită a autorităților locale.

În apropierea acestor focare de infecție se află puțurile de alimentare ale Companiei de Apă Arieș.

Primarul Turzii, Cristian Matei, este fostul director al Companiei de Apă, omul care a aprobat în aprilie 2016 înființarea acestor ‘heleștee pentru pescuit sportiv’. După ce Matei a devenit primar, conducerea Companiei de Apa a fost preluată de nimeni altul decât ginerele primarului, Bogdan Bobic.


Nici Bobic, nici Matei nu au făcut absolut nimic în ultimii patru ani pentru a opri exploatarile de balast. Dimpotrivă, primarul Turzii a premiat firmele implicate în aceste exploatări, pentru “calitatea lucrărilor efectuate în Turda”.

Nu uitați când beți apă de la robinet, pânza freatică a Turzii poate fi afectată de prezența acestor gunoaie aduse periodic la marginea ‘amenajărilor piscicole’.

Cu tristețe și revoltă observăm și faptul că apa a ajuns la câțiva metri de cimitir, existând un pericol real ca osemintele celor care sunt îngropați la marginea cimitirului să ajungă într-o zi în apă.

Citiți și dați mai departe aceste imagini, turdenii trebuie să afle adevărul despre realitatea din jurul Turzii. Noi vom sesiza încă o dată autoritățile competente și presa natională, în speranța că cineva va opri acest dezastru ecologic de la marginea Turzii.”, este mesajul fals cu care T9 a ieșit în față în aceste zile.

Defapt, în anul 2016, Cristian Matei a remis o autorizație pentru exploatare piscicolă … în comuna Mihai Viteazu, nicidecum la Turda.

Imaginea de mai sus a fost prezentată chiar de organizația T9, în anul 2017, iar din imagine reiese clar că autorizația emisă de Compania de Apă Arieș se referea la un teren de pe teritoriul comunei Mihai Viteazu.
 
„După cum se poate vedea, adresa este datată luna mai 2017. Este emisă de societatea Eco Dif Solution SRL, cu destinatar Compania de Apă Arieș SA. Fără a intra în detalii tehnice, trebuie precizat că această adresă era transmisă ulterior unei ședințe de Consiliu Local al comunei Mihai Viteazu (desfășurată marți, 25 aprilie 2017), în care s-a discutat despre solicitarea societății Eco Dif Solutions SRL de amenajare a unui bazin piscicol (heleșteu) pe raza comunei, propunere care a fost refuzată de către aleșii urbei (pentru a doua oară; practic, la această ședință s-a discutat plângerea prealabilă a societății, după refuzul inițial al Consiliului Local), în ciuda faptului că la ședință a fost prezent un reprezentant al societății, care a încercat să prezinte argumente pentru realizarea investiției.”, scrie TurdaNews.
 
Deci … nu numai că pe teritoriul Turzii, nici Cristian Matei și nici Bogdan Bobic nu au remis autorizații de săpături, însă nici cea de pe teritoriul comunei Mihai Viteazu nu a fost aprobată de Consiliul Local.
 
Defapt, autorizațiile de exploatare balast din zona Cimitirului Oprișani au fost emise în baza unor documente semnate pe vremea când primar era Tudor Ștefăniev – aproximativ prin anul 2014.
 
Referitor la acuzațiile potrivit cărora exploatațiile respective ar afecta calitatea apei din Turda … acestea sunt false. Puțurile de alimentare cu apă ale Turzii se află în comuna Mihai Viteazu – la stația Cornești. De pe teritoriul Turzii nu se alimentează cu apă nicio localitate.
spot_img
spot_img

Hot this week

🔥 NOAPTE DE FOC LA TURDA! Trei autoturisme afectate de un incendiu pe strada Ioan Opriș

Momente tensionate, noaptea trecută, în municipiul Turda, unde pompierii...

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img