spot_imgspot_img

Dosar penal la Turda, după ce un șofer a fost OPĂRIT

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

În urmă cu două zile, un incident nefericit a cauzat internarea de urgență în spital a unui șofer de utilaj, care lucrează la o mină de sare din Turda.

„În seara zilei de 4 august, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unui posibil accident de muncă, petrecut într-o zonă industrială a unei societăți comerciale din localitate.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că, în aceeași zi, în jurul orei 19:00, un bărbat de 48 de ani, din comuna Viișoara, angajat al societății respective, în timp ce manipula un utilaj, ar fi încercat să completeze nivelul lichidului de răcire al motorului. În acel moment, lichidul ar fi refulat sub presiune, provocându-i arsuri pe corp.

Victima s-a prezentat ulterior la Spitalul Municipal din Câmpia Turzii pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și pentru neluarea și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.”, transmite IPJ Cluj.

Potrivit informațiilor neoficiale de care dispunem, șoferul conducea un utilaj NEÎNMATRICULAT, fapt care urmează să fie descoperit de organele de cercetare penală.

Bărbatul s-a ales cu arsuri de gradul 2 și 3 pe aproximativ 45% din suprafața corpului, fiind internat la Spitalul Municipal „Dr. Cornel IGNA” din Câmpia Turzii.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Interventie de urgenta la Campia Turzii

Cursa contra cronometru: chiar acum are loc o interventie...

Precizări oficiale privind informațiile apărute despre Salina Turda

În contextul unor informații apărute în presa locală și...

Magia tradiției pe Valea Arieșului: acolo unde costumul popular prinde din nou viață

Când pasiunea devine punte între generații, iar tradiția își...

ASA Târgu Mureș câștigă la Tunari și își consolidează șansele de promovare!

ASA Târgu Mureș continuă parcursul excelent în Liga 2!...
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social