În spațiul public a apărut, în ultimele zile, informația că Institutul Național al Patrimoniului ar urma să fie desființat. Acesta ar urma să fie reorganizat în cadrul unei direcții din Ministerul Culturii, din considente de realizare de economii bugetare.
„Cultura primește 0,079999% din Bugetul de stat. Vorbim de un procent extrem de mic, jignitor de mic am putea spune pentru cultura românească. Aici e ultimul loc unde ar trebui să se caute realizarea de economii la bugetul de stat. Să facem reforma administrației publice, să închidem alte robinete prin care se cheltuie nejustificat bani publici și când am epuizat toate acestea, atunci să se urmărească eventuale reduceri de buget la Cultură”, subliniază deputatul Ciprian Rigman (USR).
Acesta a participat ieri la o întâlnire cu conducerea Institutului Național al Patrimoniului, pentru a înțelege ce ar însemna și care ar fi impactul desființării institutului și reorganizarea sa în cadrul Ministerului Culturii.
”Institutul este oricum subfinanțat. Iar reducerile de personal ar avea un impact bugetar extrem de mic, în condițiile în care acesta are oricum un număr mic de angajați. În plus, oamenii bine pregătiți la care se va renunța nu vor putea fi înlocuiți rapid de oameni formați pe aceleași competențe. Paradoxal, birocrația va crește, pentru că nu va mai exista autonomia actuală a institutului și ca direcție în cadrul ministerului toate circuitele birocatice vor fi și mai complicate”, adaugă deputatul Ciprian Rigman.
În opinia sa, singurul care va avea de câștigat va fi ministerul, care va centraliza o nouă zonă de atribuții, un argument care nu justifică nici pe departe desființarea institutului. ”Eu încă sper ca desființarea Institutului Național al Patrimoniului să fie un zvon și ca acest lucru să nu se întâmple. Avem un patrimoniu național extrem de bogat, și care trebuie inventariat, protejat și refăcut. Și îmi doresc ca, pe măsură ce situația bugetară va fi remediată, resursele financiare și umane alocate susținerii patrimoniului românesc să fie majorate”, concluzionează Ciprian Rigman.












