Deputatul Ciprian Rigman (USR) și-a deschis recent cabinetul parlamentar din Turda. Acesta este situat într-o clădire istorică de pe strada Republicii, mai exact la numărul 34, etajul 1. Inagurarea a fost făcută în prezența conducerii USR Cluj, a celorlalți parlamentari USR de Cluj, Ciprian Rus (senator) și Oana Murariu (deputat), a colegilor din USR Turda și a altor invitați. O zi mai târziu a avut loc și Ziua Porților Deschise la cabinet, timp de 4 ore, deputatul interacționând cu turdenii veniți la noua locație.
”Cred că e esențial ca oamenii să aibă un aleg cât mai simplu și direct cu cei pe care îi aleg. Și acest lucru este valabil atât pentru administrația locală, cât și pentru cea centrală. Din păcate turdenii găsesc cu greutate uși deschise la primăria orașului. Vreau să stabilesc de aceea un model de normalitate și bună practică la nivel local. În fiecare vineri vor fi programate audiențe între orele 15 și 18. Indiferent de problemele lor, îi aștept pe turdeni să vorbim deschis despre ele. Dacă țin de planul național, voi încerca găsirea de soluții în Parlament. Dacă țin de planul local, voi susține public adoptarea soluțiilor necesare și colegii mei din CL Turda vor susține adoptarea lor” declară deputatul Ciprian Rigman.
Într-un context economic dificil la nivel național și în care mulți turdeni își pun întrebări firești despre impactul acestora pentru viața lor de zi cu zi, deputatul promite că le va răspunde cât mai onest și deschis. De asemenea, Ciprian Rigman anunță că la cabinetul său vor susține punctual audiențe și ceilalți parlamentari USR de Cluj, ca și aleși locali ai formațiunii.
”Spre deosebire de cei care fug de dialogul direct cu turdenii tocmai pentru a nu le răspunde la întrebări legate de activitatea lor, eu și colegii mei ne dorim să fim cât mai ușor accesibili pentru ei. Am fost aleși în funcțiile pe care le deținem cu votul turdenilor și indiferent că ne-au votat sau nou, avem o responsabilitate față de ei de a-i reprezenta cu cinste și de a lucra cu adevărat pentru binele lor. Recent mi-am publicat și raportul de activitate pentru prima sesiune parlamentară, tot ca o formă a respectului și responsabilității pe care înțeleg să le manifest față de alegători” adaugă Ciprian Rigman.












