Wednesday, January 21, 2026
-11 C
Turda
-10.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Cristina Burciu: Persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție nu vor mai putea candida pentru funcții în Parlament

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat cu 250 de voturi pentru și doar o singură abținere Proiectul de lege pentru modificarea art.52 alin. (14) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Inițiativa legislativă aparține parlamentarilor PNL și prevede în mod expres că nicio persoană condamnată nu va mai putea candida pentru funcția de senator sau deputat.

În fapt, această lege aduce mult așteptata normalitate pe scena politică românească, deoarece orice prezență a oamenilor corupți în forul legislativ al țării reprezintă un afront, adus atât parlamentarilor nepătați din acest punct de vedere, cât și românilor care i-au ales să-i reprezinte.

Țara noastră a pătimit destul din cauza corupției generalizate, în toate domeniile de activitate, cu precădere în sistemul de stat, iar acum a venit momentul să corectăm aceste derapaje legislative.

Din cauza corupției, Parlamentul este în coada clasamentului încrederii românilor, astfel încât în acest moment suntem considerați un stat slab și sărăcit, a cărui oameni de valoare și specialiști în diverse domenii prestează și aduc plus valoare altor state.

Legea inițiată de liberali prevede modificarea Art. 52, alin. (14) din Legea nr. 208/2015, care va avea următorul cuprins: „(14) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, respectiv condițiile prevăzute la art. 37 din Constituția României, republicată, pentru a fi alese și persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.”

        Îmi exprim încrederea și speranța că noul act normativ va avea o serie de efecte benefice, atât pentru clasa politică, cât și pentru societatea românească.

Consider că, pe de o parte, legea va avea un rol determinant în ceea ce înseamnă însănătoșirea scenei politice, și, pe de altă parte, va încuraja participarea cetățenilor respectați și competenți ai comunității să se implice și să participe în mod activ la viața publică, astfel încât să putem avea parte de plus valoarea necesară consolidării progresului general al țării. În concluzie, sunt sigură că Parlamentul României își va putea recapăta, încet, dar sigur, statutul de simbol al democrației și de pilon de bază al unui stat cu adevărat european.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

spot_img
spot_img

Hot this week

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...

🎶 MAREA HORĂ A UNIRII – Viișoara 🎶

Primăria Comunei Primăria Comunei Viișoara invită toți cetățenii să...

Palmaresul echipelor din județul Cluj la barajele de promovare în Liga a 3-a (Divizia C)

De-a lungul deceniilor, fotbalul clujean a avut o prezență...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img