spot_imgspot_img
spot_img

Concluziile perchezițiilor de astăzi, de la Turda

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img

În data de 23 octombrie a.c., între orele 06:00 și 12:00, Poliția municipiului Turda, cu sprijinul efecivelor din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic și cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și al Registrului Auto Român Cluj, au desfășurat o acțiune integrată în municipiul Turda și comunele arondate.

Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea și combaterea faptelor violente, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea migrației ilegale și infracțiunilor împotriva patrimoniului.

Pe parcursul acțiunii, au fost efectuate șapte percheziții domiciliare în șase locații, în cadrul a trei dosare penale care vizau infracțiuni contra patrimoniului și persoanei. În urma acestora, au fost identificate și ridicate bunuri relevante pentru anchetă. Polițiștii au organizat filtre pe principalele artere rutiere pentru depistarea conducătorilor auto care puneau în pericol siguranța traficului, precum și pentru identificarea obiectelor sau substanțelor interzise transportate în vehicule.

Au fost legitimate 425 de persoane și verificate aproximativ 380 de autovehicule, fiind aplicate 143 de sancțiuni contravenționale în valoare de de peste 65.000.

Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunii, polițiștii au pus în aplicare 7 mandate de aducere și au verificat 6 persoane aflate în arest la domiciliu.

În trafic, au fost depistate două autovehicule cu măsura sechestrului aplicată, iar 150 de articole pirotehnice au fost ridicate pentru a verifica legalitatea deținerii lor.

De asemenea, în urma unui control efectuat la un deținător de arme, s-a dispus măsura complementară de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a acestora.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, al Registrului Auto Român Cluj și al celorlalte structuri implicate, având ca obiectiv asigurarea siguranței publice și menținerea ordinii în zonele de risc identificate.

https://carierapeprimulplan.ro/index.php/inscriere-grup-tinta/spot_img

Related articles

VIDEO: Incendiu intenționat la Câmpia Turzii

Echipajul SVSU intervine chiar acum la un incendiu GRAV...

Consiliul Local Turda: O agendă încărcată pentru ședința din 26 august 2025

Consiliul Local Turda se reunește într-o ședință ordinară, online,...

Hoață la Câmpia Turzii! VIDEO

Atenție, proprietari de magazine, și nu numai! Am fost...

Cuplurile „de aur” ale Comunei Mihai Viteazu, premiate de administrația locală

Primăria comunei Mihai Viteazu, în numele comunității, adresează un...

Exercițiu de salvare din pereții Cheilor Turzii

Un nou exercițiu complex, parte a pregătirii medicale și...
spot_imgspot_img