spot_img

Cluj Never Sleeps: Premiul I la Gala Tineretului din România, Categoria „Cultură”!

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

Proiectul Cluj Never Sleeps, organizat de către Federația Tinerilor din Cluj a câștigat premiul I la categoria „Cultură” în cadrul celei de-a VII-a ediții a Galei Tineretului din România.

 

Proiectul a fost unul dintre cele trei finaliste la categoria „Cultură”, alături de VerticArt Nature, (Asociația Xeo), care a câștigat locul II și InstaCraiova, The Festival (Asociația April Hub), care a câștigat locul III.

 

Cluj Never Sleeps aduce arta și cultura mai aproape de comunitatea clujeană, și nu numai, prin intermediul unui program dinamic unde actul creativ prinde forme diverse: de la muzical la vizual și până la interpretativ. Festivalul, ajuns la cea de-a VII-a ediție, s-a desfășurat în 15 și 17 Octombrie, în inima orașului Cluj-Napoca, reușind să conecteze tinerii artiști cu publicul larg.

 

Cu fiecare ediție, acest proiect își propune să remarce noul și unicul prin programul intens de activități, însă reușește, totodată, să se diferențieze prin intermediul unor evenimente care se desfășoară anual: Midnight Snack, vestita masă de la miezul nopții și Silent Party, petrecerea inedită din mijlocul Pieței Unirii.

 

Organizat de către Federația Tinerilor din Cluj și realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca, proiectul Cluj Never Sleeps reprezintă totodată un moment de recunoaștere al inițiativelor comunității de tineret și constituie un loc unde ideile inovatoare sunt aduse la iveală, dezbătute și discutate într-un mediu interactiv.

 

Cluj Never Sleeps, alături de celelalte proiecte dezvoltate la nivelul comunității locale ilustrează ceea ce județul Cluj reprezintă, un pol al inițiativelor colaborative transectoriale cu și despre tineret, contribuind activ la formarea unui ecosistem sustenabil bazat pe mecanisme și procese incluzive.

 

Dintre cele 93 de proiecte aplicante, 32 au primit recunoașterea juriului, iar 7 proiecte aparțin sectorului de tineret din Cluj, fiind premiate la această ediție a Galei Tineretului din România: Kreatív Kolozsvár/Clujul Creativ și LEAP Cluj (Grupul PONT); Academia RATIO,  ediția a IX-a (RATIO); Cluj Never Sleeps (Federația Tinerilor din Cluj); Yuppi Camp; Crosul Universității Tehnice (Organizația Studenților din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) și Autumnalia studențească (Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca).

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Consiliul Județean susține procesul de împădurire a județului Cluj

Asociația Nature O'clock organizează sâmbătă, 14 mai a.c., o activitate de împădurire în zona Măguri Răcătău din județul...

ÎNCEPE CAMPANIA BLOOD NETWORK – Donează sânge și intri gratuit la UNTOLD sau Neversea

BLOOD NETWORK, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii UNTOLD și Neversea,...

Cod galben de FURTUNĂ în județele Cluj și Alba

Interval de valabilitate: 10 mai, ora 13 - 10 mai, ora 21Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone afectate:...

5.866 elevi din clasele a II-a, din județul Cluj, vor susține probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la finalul clasei a II-a, sesiunea mai 2022

În perioada 10-12 mai 2022, la nivelul județului Cluj, 5.866 de elevi din clasele a II-a, dintre care...
spot_img

Profesionalism şi pasiune

Pilot pe elicopterul IAR 330 Puma, Căpitanul Alexandru Borhan încadrează funcţia de Pilot Şef la Patrula 3, în cadrul Escarilei 713 Elicoptere din Baza...
%d bloggers like this: