Deputatul de Turda, Ciprian Doru Rigman, de la USR, a fost ales președinte al grupului de prietenie cu Republica Croată, din cadrul Camerei Deputaților.
„Ceva mai puțin de 1000 de kilometri despart Clujul de Croația.
Distanța reală dintre Croația și România ar trebui măsurată din păcate în ani. Și asta o poate spune orice român care a ajuns turistic prin Croația, la studii sau cu munca.
Avem multe de învățat de la Croația. O țară care a intrat în Uniunea Europeană după România, dar care a reușit să intre în Schengen înaintea noastră și a reușit să adopte deja și moneda euro.
Cum au reușit să avanseze așa rapid? Ce abordări au la probleme de actualitate și pentru România? Sunt convins că avem multe de învățat de la croați. Îmi propun ca, odată cu alegerea mea, ieri, ca președinte al grupului parlamentar de prietenie cu Croația, să depun toate eforturile pentru dezvoltarea relațiilor noastre bilaterale și pentru identificarea de modele de succes de politici publice pe care să le putem implementa și noi în beneficiul final al clujenilor și al tuturor românilor.
#Croația#România#USR#USRCluj#USRTurda”, a declarat Rigman pe rețelele de socializare.












