„Un clujean este acuzat de zeci de persoane că i-a țepuit cu aproape un milion de euro. Oamenii s-au adunat marți, 26 iulie, la blocul țeparului, pe strada Unirii, nr. 29, din Cluj-Napoca, alertați că și-a scos pașapoarte lui și concubinei și va fugi din țară.” – așa începe povestea lui Vlad M., din Câmpia Turzii, scrisă astăzi de presa clujeană
RefleqtMedia l-a contactat pe M., patronul mai multor societăți comerciale, care recunoaște că datorează bani unui mare număr de oameni, dar îi roagă pe aceștia să aștepte până în 28 iulie.
Totodată, M. afirmă că oamenii „au plătit niște facturi pe firmă” și „au intervenit niște litigii comerciale”.
Discuția pe care am purtat-o cu M., deși este înregistrată, nu o putem reda aici din cauza limbajului obscen utilizat de acesta, însă o ținem ca eventual mijloc probator.
De asemenea, acesta recunoaște că și-a scos pașapoarte, dar susține că motivul real este acela că dorește să-și ducă familia în Ungaria, în vacanță … oare cu banii celor pe care i-a țepuit?
Revenind la „litigiile comerciale” de care spune M. … se pare că nu-i așa… și că oamenii i-au dat bani „pă persoană fizică”.
La Poliția Cluj Napoca există o sumedenie de plângeri penale, dar una dintre acestea i-a fost făcută de o victimă, căreia M. i-a cerut 40.000 de euro, transfer pe contul personal.
„De mai bine de un an mi-a cerut banii, să intermedieze pentru mine un teren în Cluj Napoca. N-am mai văzut nici banii, nici terenul. Vlad M. este un psihopat”, spune victima.
„Povestea a început în urmă cu un an jumătate. Unul dintre cei țepuiți de V.M. ne-a spus că sunt grupuri deja constituite de oameni înșelați, care au depus plângeri la poliție.
”Noi avem 20 de oameni înșelați în grup, dar mai sunt și alții. Omul ajunge undeva la 864.000 de euro luați împrumut. Cam atât am apucat noi să documentăm.
Eu nu știu cum îi proteștește pe atât de mulți oameni. Pot spune că m-a prostit și pe mine. M-a prins de ziua mea și i-am dat 3000 de euro. Mă suna în continuu. Eram prieteni și după ce i-am dat banii nu am mai dat de el.
Eu pot spune că sunt norocos, dar sunt alții care i-au dat 40.000 și alții 200.000 de euro. Nu dorm oamenii noaptea la gândul banilor pierduți.
El a avut cel mai bun service din Cluj și acum a ajuns la peste 800.000 de euro datorii”, ne-a spus A.P.
Marți, 26 iulie, acesta s-a dus cu țeparul la o cafea pentru că i-a spus că îi restituie banii, dar nu s-a întâmplat acest lucru. La blocul din Gheorgheni, unde stă țeparul, erau adunați cei înselați. ”I-am făcut plângere la poliție alături de alții, după ce am aflat că și-a făcut pașaport, lui și fostei soții, de care a divorțat pentru a nu fi trasă la răspundere. Acum ne-a spus tuturor că în 28 iulie ne restituie banii, dar toată lumea crede că este o altă țeapă și atunci va dispărea din țară. Este urmărit peste tot de cei care au de recuperat bani”, ne-a mai spus cel înselat.
”Omul știe foarte bine să vrăjească. Știe să te agațe. Este foarte bun la chestia asta. E pe mână cu concubina, de care a divorțat.
El nu are pe numele lui nimic. Are un teren sub sechestru și trei firme îl urmăresc pentru datorii”, a mai spus acesta, care nu știe ce a putut face cu banii luați împrumut.”, scrie Știri de Cluj.












