Câmpia Turzii a fost la un pas să intre într-un adevărat dezastru economic, provocat de haosul și demagogia unora. Totuși, atunci când cărțile au fost pe masă, a prevalat inteligența politică!
Iată că, după multe speculații și presiuni, a venit momentul ca forul deliberativ local, Consiliul Local Câmpia Turzii, să dezbată taxele și impozitele aferente anului 2026.
În ședința extraordinară de astăzi, după ce – săptămâna trecută – liderul AUR, Marian Morar, îndemna oamenii să-i sune pe consilieri și să le dea ordin să nu voteze proiectul, liderii grupurilor politice din Consiliul Local, au spus lucrurilor pe nume.
„Noi, în general, suntem un partid de stânga și am avut, întotdeauna, ca obiectiv protejarea categoriilor vulnerabile de cetățeni. Nu am agreat niciodată creșterea impozitelor sau instituirea de noi impozite, însă, având în vedere necesitatea adoptării acestui proiect și OBLIGATIVITATEA acestuia, am decis să susținem acest proiect, tocmai pentru ca Municipiul Câmpia Turzii să nu piardă finanțările de la Guvern și să nu i se impună cote maximale de impozit” – Alexandru Toth, liderul de grup al PSD Câmpia Turzii.
În fața acestei declarații … președintele AUR, Marian Morar, a bătut în retragere, cel puțin la nivel declarativ.
„Singurul motiv pentru care noi, AUR, vom vota împotriva acestui proiect, este unul principial. Niciodată nu vom fi de acord cu creșteri de taxe și impozite, mai ales dacă sunt impuse de ordonanțe golănești” – a declarat Morar.
La rândul lor, Ioan Bakoș și Gabriel Mureșan Pop de la USR au remarcat necesitatea ca politicienii să pună mai presus INTERESUL REAL al municipalității – acela de a nu pierde cotele defalcate din TVA și Impozit pe Venit. Astfel, și ei au susținut propunerea de impozite pe 2026.
Dezbaterile au fost concluzionate de edilul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN.
„Vreau doar să mulțumesc consilierilor locali de la PSD, USR sper eu, PNL și UDMR pentru faptul că ați dat dovadă de responsabilitate, pentru faptul că vă gândiți la viitorul orașului pe care vremelnic îl păstorim noi, dumneavoastră 19 consilieri locali și eu cu domnul viceprimar în calitate de executiv al Primăriei. Ați dat dovadă de responsabilitate și v-ați gândit mult, așa cum și eu m- am gândit mult înainte de a veni cu acest proiect de hotărâre. Până la urmă nu era o problemă opream investițiile. O să vă citesc așa în 30 secunde o adresă primită de la Finanțe în care ni se aduce aminte prevederea legală din ordonanță, „dacă în 3 zile lucrătoare de la adoptarea hotărârii de consiliu, dacă nu se adoptă și nu se trimite la finanțe această hotărâre de consiliu local, duce la sistarea alimentării cu cote și sume din IVG (impozit pe venit)”. Or, dumneavoastră ați luat o hotărâre de responsabilitate, pentru că, chiar dacă repet, poate nu mai făceam investiții, problema era ce făceam cu spitalul, și ce făceam cu școlile? Ce făceam, domnilor consilieri, nu mai dădeam căldură la școli, opream curentul, energia electrică la școli acum după ce le-am digitalizat, asta poate era una dintre marile probleme de care ne-am fi lovit noi, ca administrație, dacă acest proiect de hotărâre nu ar fi trecut. Eu vă mulțumesc tare mult pentru că sunteți responsabili și că înțelegeți care este interesul orașului Municipiului Câmpia Turzii. Vă mulțumesc!”, a fost intervenția primarului.
La finele dezbaterilor, responsabilitatea a învins, iar proiectul a fost adoptat, cu votul consilierilor PNL, PSD, USR și UDMR.










