Săptămâna trecută, RefleqtMedia scria despre menținerea în arest preventiv al lui Sorin Scrob (Baghera), lordul drogului „zombie” de la Câmpia Turzii.
Cu toate acestea, o fotografie transmisă de sursele noastre indică faptul că tinerii din oraș încă pot cumpăra și consuma temutul drog.
„Era pe strada Plopilor din oraș. Stătea nemișcat, nu l-am putut filma întrucât eram cu mașina, însă am reușit să-i fac poză.”, ne transmite sursa.
De asemenea, sursele noastre ne indică faptul că există două fenomene de consum de substanțe cu efect psihoactiv, la nivel de oraș. Unul dintre fenomene este cunoscutul „zombie”, iar celălalt se referă la distribuție și consum de anfetamine, fenomen care se propagă mai mult în cluburile din și dimprejurul Câmpiei Turzii.
„La mine în club au fost consumatori, i-am prins la baie și de-atunci efectuăm controale la toți tinerii care intră în club. Am instalat și camere de supraveghere la baie”, spune – sub protecția anonimatului – unul dintre patronii de cluburi din zonă.
Vă reamintim că, pe durata anului 2018, presa locală și județeană a ținut sub atentă supraveghere consumul de etnobotanice de la nivelul județului Cluj, dar în special de la nivel de Câmpia Turzii și Cluj Napoca.
În 2018, zeci de tineri au fost filmați sau fotografiați în timp ce se aflau sub efectul substanțelor psihoactive.
Dacă acest fenomen, al drogului „zombie” reapare, tinerii din Câmpia Turzii sunt expuși unui pericol extrem, pentru că va trebui cel puțin un an să treacă până când noul dealer va putea fi identificat, filat și reținut.
Dacă aveți detalii despre consumul de droguri sau substanțe cu efect psihoactiv, contactați-ne la contaqt@refleqtmedia.ro și noi vă vom proteja identitatea și vă vom recompensa ÎN BANI CASH pentru informațiile relevante.












