Wednesday, February 18, 2026
5 C
Turda
3.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Bărbat din Luduș, arestat după ce și-a rupt dispozitivul electronic de urmărire! Își bătea sistematic soția

Poliţiştii mureşeni efectuează cercetări într-un dosar penal deschis pentru violenţă în familie, ameninţare şi distrugere.

 

În fapt, la data de 15 octombrie a.c., Poliţia oraşului Luduş a fost sesizată că un bărbat, de 55 de ani, din Luduş, ar fi exercitat asupra soţiei sale, în vârstă de 49 de ani, acte de violenţă şi ameninţare.

 

Astfel, în urma activităţilor efectuate, poliţiştii au emis, faţă de cel în cauză, ordin de protecţie provizoriu, aplicându-i totodată bărbatului brăţară electronică de supraveghere.

 

La data de 16 octombrie a.c., dispeceratul S.I.M.E. a fost alertat cu privire la faptul că acesta a încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis în favoarea victimei.

 

În urma cercetărilor, s-a reţinut că persoana bănuită nu ar fi păstrat distanţa minimă impusă faţă de persoana vătămată şi, totodată, ar fi provocat distrugeri dispozitivului aplicat.

 

În urma probatoriului administrat, poliţiştii au dispus, faţă de cel bănuit, măsura reţinerii pentru 24 de ore.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, pentru probarea întregii activităţi infracţionale.

 

 

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

 

spot_img
spot_img

Hot this week

🚴‍♂️ Pași concreți pentru pista de biciclete Mihai Viteazu – Apuseni

Am început săptămâna la București cu mai multe întâlniri...

AMENZI URIAȘE ÎN MARILE MAGAZINE: ANSVSA A DESCINS ÎN SUPERMARKETURI ȘI A GĂSIT NEREGULI PE BANDĂ RULANTĂ

Lovitură dură pentru marile lanțuri de retail din România....

CCR DĂ VERDICTUL PE PENSIILE MAGISTRAȚILOR! Decizia care zguduie justiția și reaprinde scandalul pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a aruncat, miercuri, o adevărată...

Parteneriat între Fotbal Club Câmpia Turzii și RefleqtMedia.ro – Din prieteni am devenit frați!

Credem în promovarea profesionalismului din sportul local și tocmai...

Două victorii pentru Daniel Boxing la Dracula Open

Ziua de ieri, 17.02.2026, a fost una excepțională pentru...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

Popular Categories

spot_img
spot_img