La 48 de ore după „live-ul” în care ne arăta indicatoarele în litere chirilice și ne spunea cât de bine ar fi să fie montate în România, deputatul USRPLUS de Cluj, Viorel Băltărețu zice că … nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase.
Prin intermediul unei noi postări pe rețelele de socializare, Băltărețu spune că NICIODATĂ nu a propus indicatoare în litere chirilice.
„Imaginea de mai jos e un FALS.
Ideea despre care vorbeam zilele trecute se referea la instalarea TEMPORARĂ a unor indicatoare în ucraineană pentru refugiații ce nu beneficiază de acces la internet.
Aceste indicatoare ar semnaliza doar direcțiile vitale pentru ei – gară, spitale, centre de informare – și i-ar ajuta să se orienteze mai ușor într-o zonă necunoscută lor.
Propunerea ia în calcul finanțarea printr-o campanie de donații a celor ce doresc să ajute această cauză.”, a declarat deputatul.
Doamnelor și domnilor, RefleqtMedia vă prezintă un screenshot din live-ul lui Băltărețu în care apare UN INDICATOR, CU LITERE CHIRILICE, PE CARE NU APARE NICI „GARĂ”, NICI „SPITAL”, NICI „CENTRU DE INFORMARE”, CI … DENUMIREA ORAȘULUI CLUJ NAPOCA!