Thursday, January 22, 2026
-5 C
Turda
-8.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Alexandru Cordos este noul presedinte al PSD Cluj

In aceasta dupa amiaza, fosful senator, Alexandru Cordos, a fost numit noul presedinte interimar al PSD Cluj, in locul lui Gheorghe Simon.

“În primul rând aș vrea să spun că această schimbare a intervenit pentru că Organizația județeană, primarii și toate organizațiile și-au dorit să aibă în fruntea lor un candidat din Cluj și să trecem împreună cu bine peste alegerile care ne așteaptă. Domnul Șimon rămâne în continuare coordonator și ne bucurăm și de faptul că domnul Dâncu tocmai a fost numit de CEx președinte al Consiliului Național PSD. Prin urmare, primul pas este să deschidem partidul și mai mult decât a fost deschis, spre toată lumea care are idei de stânga, care are principii de stânga, care este deschis spre a face ceva pentru cetățenii acestui județ. Dorim să ne organizăm cât mai bine să intrăm în alegerile locale. În zilele următoare, poate chiar mâine vom face un Comitet Executiv Județean unde vom finaliza validarea tuturor candidaturilor de primari, în primă fază, în toate unitățile administrativ teritoriale. Nu în ultimul rând pregătim Organizația Județeană după alegerile locale pentru Conferință județeană de alegeri interne, unde să avem o structură aleasă care să fie confirmată de un număr cât mai mare de colegi și care să conducă Organizația Județeană pe perioada următoare. Acestea sunt preocupările imediate din punct de vedere organizatoric. Prima rămâne deschiderea partidului spre toată lumea, iar în perioada următoare vom spune și proiectele pe care noi le-am gândit pentru cetățenii județului Cluj, oferta noastră electorală pentru alegerile locale. Apoi vom avea câteva obiective legate de procentele pe care vrem să le obținem, legate de numărul de primari, legate de numărul de consilieri.”, a declarat Cordos pentru Ziar de Cluj.

Avand in vedere afirmatiile fostului senator, este de asteptat ca aliantele cu ALDE sau PRO Romania sa fie “activate” sub mandatul sau.

 

spot_img
spot_img

Hot this week

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...

🎶 MAREA HORĂ A UNIRII – Viișoara 🎶

Primăria Comunei Primăria Comunei Viișoara invită toți cetățenii să...

Palmaresul echipelor din județul Cluj la barajele de promovare în Liga a 3-a (Divizia C)

De-a lungul deceniilor, fotbalul clujean a avut o prezență...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img