În această perioadă se definitivează listele partidelor, dedicate alegerilor parlamentare, care sunt programate pentru data de 6 decembrie 2020.
Pentru prima dată după aproape 20 de ani, pe lista PNL nu mai apare Marius Nicoară.
Senatorul-porno, așa cum a fost denumit după ce se uita la filme porno când parlamentul discuta Legea pensiilor, a jonglat între două scaune, ALDE și PNL, iar acum a căzut între ele, neprimind loc eligibil pentru SENAT la liberali.
Dacă acum 4 ani, Câmpia Turzii a primit locul 6 pe listă, pentru care a candidat actualul subprefect, Irina Munteanu, acum … Câmpia Turzii n-a primit „în alb” niciun loc eligibil, astfel că există șanse mari ca încă 4 ani, locuitorii din Câmpia Turzii să n-aibă niciun deputat.
Pe de altă parte, Cristian Matei de la Turda are garantat, locul 4 pe lista pentru Camera Deputaților.
Desigur, nu se știe dacă va candida Cristina Burciu sau Matei va face altă alegere, însă prin această garanție, PNL Cluj recunoaște superioritatea organizației PNL Turda, comparativ cu omologii lor de la Câmpia Turzii.
De altfel, la votul politic, PNL Turda a adunat mai multe voturi decât Câmpia Turzii, chiar dacă a avut procent mai mic.
Lista PNL Cluj pentru Senat (locuri eligibile)
1. Radu Moisin
2. Mircea Moroșan (primar Huedin)
PNL Camera Deputaților (locuri eligibile)
1. Adrian Oros (ministrul Agiculturii)
2. Sabin Sărmaș (președinte Autoritatea pentru Digitalizare)
3. Sorin Moldovan (actual deputat de Cluj)
4. Cristina Burciu (sau un alt candidat din Turda, decis de Cristian Matei)
5. Ovidiu Cîmpean (director de dezvoltare în Primăria Cluj-Napoca)
sursa: ZCJ.ro










