fbpx
spot_img

Al doilea incendiu cauzat de cosurile intretinute necorespunzator – ISU trage un semnal de alarma

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Date:

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_img

Share post:

*Intervenție la un incendiu petrecut la o casă în localitatea Bucea*

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au fost solicitați în această dimineață să stingă un incendiu produs la acoperișul unei case din localitatea Bucea, comuna Negreni.

Apelul de urgență a venit la ora 10:48, iar forțele de intervenție au constatat faptul că flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 4 mp. De asemenea, intervenția promptă a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Negreni a făcut ca incendiul să nu se extindă.

Ulterior, focarul a fost lichidat de către echipajele noastre, fiind dislocate la fața locului două autospeciale. Nu au existat persoane care să solicite sprijin medical. Din câte se pare, incendiul a pornit de la un burlan metalic izolat necorespunzător.

În această perioadă avem parte de tot mai multe intervenții din cauza coșurilor de fum izolate necorespunzător. Drept urmare, pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor și evitarea unor situaţii neplăcute ce pot avea urmări grave, pompierii clujeni reamintesc populației câteva măsuri de prevenire:
• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele elemente de acest fel);

spot_img
spot_img
spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img
spot_img

Related articles

DREPT LA REPLICĂ: Am înțeles, domnule Bucur, că sunteți PR-ul primarului Matei… E a doua greșeală de 1 Aprilie! Chiar doriți să fiți denumit...

Stimate domnule Ovidiu Bucur, în urma articolului publicat de RefleqtMedia.ro, sub semnătura dvs, intitulat ” Corijenți la legalitate!...

Anamaria Gal, felicitată pentru felul în care manageriază Transylvania Steak House

Transylvania Steak House a devenit, aproape peste noapte, cel mai „vorbit” restaurant din Cluj Napoca, iar o bună...

Pandemia a adus mari probleme economice la Spitalul Municipal Turda

Ședința de Consiliu Local organizată joi, 30 martie 2023, la Turda, a scos la iveală o problemă economică...

Corijenți la legalitate! O treime din consilierii locali turdeni NU RESPECTĂ LEGEA!

Pozează în „reprezentanți” ai poporului și vin în ședințele de plen cu chipuri de lupi moraliști, însă acești...
%d bloggers like this: