Rezonarea Municipiului Turda, din punct de vedere al taxelor și impozitelor plătite de cetățeni, a fost un subiect controversat, valorificat la maxim de consilierul local PMP, Nap Adrian.
După adoptarea proiectului de hotărâre de Consiliu Local privind rezonarea orașului, Adrian Nap a contestat, la Tribunalul Cluj, hotărârea de rezonare, solicitând anularea acesteia.
În ședința de ieri, Tribunalul Cluj a RESPINS cererea lui Adrian Nap.
„Ora estimata: 9:00
Complet: Complet 8-CA
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. A., în contradictoriu cu pârâ?ii C.L. al M. T. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâ?ii U. A. T. M.T., P.M.T. ?i I. P. J. C., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Ia act că pârâ?ii au precizat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Curtea de Apel Cluj. Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 05.04.2023.
Document: Hotarâre 813/2023 05.04.2023”, este decizia instanței.
Decizia nu este definitivă, Nap având drept de apel.












