Noaptea trecută, între 11 și 12 octombrie 2025, municipiul Târnăveni a fost scena unei operațiuni de amploare desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târnăveni și ai Secției 11 Poliție Rurală Târnăveni. Ținta: faptele antisociale, persoanele urmărite și siguranța publică.
Zonele „fierbinți” – săli de jocuri, baruri și cluburi – au fost luate la verificat, iar controalele s-au lăsat cu rezultate clare.
👮♂️ 162 de persoane legitimate, 58 de mașini verificate, iar polițiștii rutieri au aplicat 8 amenzi în valoare totală de 5.645 de lei, conform OUG 195/2002.
Un șofer băuse bine înainte să urce la volan – i-a fost reținut permisul, iar un alt conducător auto a rămas fără certificat de înmatriculare.
💉 Peste 50 de testări alcool și droguri au fost făcute în trafic, iar într-un caz polițiștii au descoperit o infracțiune gravă: portul fără drept de obiecte periculoase.
Nici firmele n-au scăpat de ochiul vigilent al oamenilor legii: mai multe societăți comerciale au fost controlate, iar una dintre ele a fost amendată cu 12.000 de lei, pentru nereguli în acte. În plus, 482 de lei au fost confiscați, neexistând documente justificative.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și al luptătorilor din Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) – semn clar că poliția nu mai glumește când vine vorba de ordine și lege în Târnăveni și comunele din jur.