Cristian Matei: “Am votat pentru justitie independenta”

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Edilul Municipiului Turda, Cristian Matei, s-a prezentat astazi, la ora 11:00, la Scoala Andrei Saguna pentru a vota.

“Am votat pentru dezvoltare, pentru inovare, pentru justiție independentă, pentru o țară suverană cunoscută în lume, o țară în care toți cetățenii să își găsească de lucru, să nu mai fie nevoiți copii și nepoții noștri să își caute de lucru în alte țări, iar cetățenii din această țară să aibă posibilitatea să-și dezvolte o carieră și să aibă un trai decent în țara lor. Trebuie să înțelegem cu toții că este o zi foarte importantă astăziși acest lucru deja se cunoaște de dimineață, toate organismele de presă din țară au anunțat ca este o prezență mare la vot încă de la primele ore ale dimineții, este o zi în care practic noi trebuie să decidem viitorul României. În acest sens îi sfătuiesc pe toți cetățenii Municipiului Turda să se ducă la vot și să voteze după cum le dictează inima.”, a declarat Matei.

Primarul a fost insotit la urne atat de sotia lui, cat si de colegii din PSD Turda.

Sursa foto: TurdaNews.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles