Imagini noi de pe șantierul Autostrăzii Transilvania (A3) arată o mobilizare impresionantă pe secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, unde antreprenorul român Construcții Erbașu lucrează cu 540 de muncitori și 305 utilaje.
Conform informațiilor oficiale, progresul fizic pe întreg contractul a ajuns la aproximativ 57%, ceea ce oferă perspective reale ca, dacă ritmul actual se menține, în cursul anului 2026 să fie deschiși circulației cei 26,35 km ai acestui tronson al Autostrăzii Transilvania.
Autostrada Transilvania – lucrările pe Suplacu de Barcău – Chiribiș
Pe șantier se desfășoară în prezent lucrări complexe:
- Drum: săpături deblee, execuție umpluturi, așternere agregate cu lianți hidraulici;
- Consolidări: stabilizări ale terenului de fundare și execuție structuri de sprijin pentru piloți forați;
- Structuri: execuție piloți forați, armare și cofrare fundații elevații;
- Utilități: relocări rețele de apă-canal, electrice și gaz natural.
📌 Detalii contract:
- Antreprenor: Construcții Erbașu SA
- Durată: 24 luni (6 luni proiectare, 18 luni execuție)
- Valoare: 884,123 milioane lei (fără TVA)
- Proiectare începută: 15.03.2024
- Execuție începută: 20.01.2025
- Finanțare: Programul Transport (PT)
Progres pe secțiunea Nădășelu – Mihăiești
Pe secțiunea Nădășelu – Mihăiești, lucrările de deviere a traseului au ajuns la un stadiu de 15%. Contractul presupune construcția a două viaducte majore:
- un viaduct de 1,2 km, fundat pe piloți forați de diametru mare;
- un viaduct de aproximativ 2 km, care va depăși traseul DN1F și cursul pârâului Topa Mică.
Constructorul este o asociere turco-română – Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS – Ilgaz Insaat Ticaret AS – Visio Construction Works SRL – care lucrează cu 310 muncitori și 85 de utilaje.
Lucrările în teren includ:
- forare, armare și betonare piloți;
- cofrare și betonare elevații;
- armare riglă;
- cofrare și betonare radier;
- săpături în debleu;
- demolare cap piloți.
📌 Detalii contract:
- Durată: 27 luni (9 luni proiectare, 12 luni execuție)
- Valoare: 997 milioane lei (fără TVA)
- Finanțare: Programul Transport (PT)
- Termen finalizare: trimestrul IV, 2026
Autostrada Transilvania – obiectiv strategic pentru România
Secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș și devierea Nădășelu – Mihăiești reprezintă etape importante din construcția Autostrăzii Transilvania (A3), proiect strategic pentru conectivitatea națională și europeană. Ritmul actual de lucru și mobilizarea constructorilor dau speranțe că termenele contractuale vor fi respectate și că traficul rutier va beneficia de infrastructura mult așteptată.