Thursday, January 29, 2026
1.9 C
Turda
1.7 C
Câmpia Turzii
spot_img

167 de ani de la Unirea Principatelor Române – Turda celebrează unitatea

Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Primăria Municipiului Turda organizează un eveniment care va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie 2026, începând cu ora 15:00, la Muzeul de Istorie Turda , propunând o abordare care aduce istoria mai aproape de oameni, prin dialog, artă și muzică.

Programul este structurat în jurul ideii de unitate, privită din perspective complementare:
Doctor Cercetător Științific II Mircea Gheorghe-Abrudan (Institutul de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române Cluj-Napoca), va susține o prelegere istorică despre Unirea Principatelor Române din 1859 și relevanța acestui moment în contextul actual, oferind publicului o lectură contemporană a evenimentului istoric.

Dimensiunea artistică este pusă în valoare prin expoziția de artă plastică „Unirea privită prin artă”, care reunește lucrări de pictură, grafică, fotografie și artă decorativă.

Componenta muzicală a evenimentului este asigurată de interpretarea unor cântece patriotice de către Clubul de Canto ARIA și soliști ai ansamblurilor folclorice ale Casei de Cultură Turda.
Evenimentul se va încheia cu Hora Unirii, la care sunt invitați toți cei prezenți, ca expresie a solidarității și a spiritului de unitate.

Publicul este invitat să participe la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie 2026 și să fie parte dintr-un eveniment care propune nu doar comemorarea unui moment istoric, ci și reflectarea asupra valorilor care ne leagă astăzi.
La mulți ani, Turda!
La mulți ani, România!

Biroul de presă

spot_img
spot_img

Hot this week

Raport de activitate 2025: Consilierul Județean AUR Mircea Vicențiu Irimie, un mandat marcat de implicare și dialog constant

Consilierul județean Mircea Vicențiu Irimie, reprezentant al Alianța pentru...

Femeie găsită moartă, pe strada Amurgului din Turda

O femeie a fost găsită moartă, pe strada Amurgului...

SMURD Cluj organizează un curs de prim ajutor: gesturi simple care pot salva o viață

Intervenția rapidă poate face diferența dintre viață și moarte....

Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile județene

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură...
spot_img

Pe aceeași temă

Femeie găsită moartă, pe strada Amurgului din Turda

O femeie a fost găsită moartă, pe strada Amurgului...

SMURD Cluj organizează un curs de prim ajutor: gesturi simple care pot salva o viață

Intervenția rapidă poate face diferența dintre viață și moarte....

Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile județene

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură...

UST Cornești și-a luat antrenor TOP

În contextul reluării antrenamentelor în vederea abordării Cupei României...

Grădinița din Mărtinești, reabilitată printr-un efort administrativ comun

Vești bune pentru comunitatea din Mărtinești! Grădinița din sat,...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img