Astăzi am condus ședința de plen în care au fost votate și adoptate două legi esențiale pentru securitatea națională, menite să consolideze capacitatea de apărare a României și să descurajeze orice amenințare.
Așa cum PNL s-a angajat, ne ținem de cuvânt și punem pe primul loc siguranța românilor.
📌 Prima lege reglementează doborârea dronelor neautorizate care încalcă spațiul aerian românesc.
📌 A doua lege permite colaborarea mai eficientă a Armatei Române cu partenerii NATO pe teritoriul național, în misiuni și operațiuni militare desfășurate pe timp de pace.
‼️ Din păcate, senatorii AUR, SOS și POT au demonstrat din nou că nu sunt patrioți adevărați, iar securitatea României nu este o prioritate pentru ei. Prin atitudinea lor au arătat că servesc alte interese, nu pe cele ale românilor!
⚠️ Siguranța României nu e negociabilă!
SecuritateNațională #Apărare #România #NATO
Mircea Abrudean,
Președintele Interimar al Senatului