

Momente tensionate, în urmă cu puțin timp, pe Autostrada A3, pe sensul de mers Turda – Gilău, unde un autoturism a fost implicat într-un accident rutier care a mobilizat echipajele de intervenție.
La fața locului au ajuns de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Turda, care au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SMURD.
Potrivit primelor informații, în accident a fost implicat un singur autoturism. Un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 de ani, a fost evaluat de echipajele medicale la locul evenimentului.
După acordarea primului ajutor, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Din fericire, intervenția s-a desfășurat rapid, iar salvatorii au acționat pentru acordarea asistenței medicale și pentru asigurarea zonei. Circumstanțele în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
#refleqtmedia #stirimures









