Weekend de foc pentru salvamontiștii clujeni

spot_imgspot_img

🔙Weekend-ul care s-a încheiat a fost cel mai solicitant pentru salvamontiștii din Cluj și din întreaga țară.


✅Doar sâmbătă, angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Savaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, au intervenit în 𝐳𝐞𝐜𝐞 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢 de accidentări pe pârtiile din județ.


📈Cele mai multe cazuri au fost sâmbătă, la Mărișel – 5 accidentări care au necesitat intervenția Salvamont dar, din fericire, în cazul niciuneia dintre victime nu a fost nevoie predarea către ambulanță. Patru cazuri au fost pe domeniul Buscat, dintre care trei persoane accidentate au fost predate ambulanței. Totodată, a mai existat și o victimă pe Pârtia Feleacu, aceasta fiind, de asemenea, predată ambulanței.


📌Duminică a fost înregistrat un singur caz, pe Pârtia Mărișel, iar persoana accidentată nu a necesitat intervenția ambulanței.


✅La nivel național, ziua de sâmbătă a reprezentat un record de intervenții ale salvamontiștilor: 146 de persoane au fost salvate, iar 56 au fost predate ambulanței și una elicopterului SMURD. Ieri au fost 102 cazuri la nivel național, dintre care 34 au fost predate ambulanțelor și una elicopterului SMURD.
ℹ️Menționăm faptul că la nivelul județului Cluj sunt deschise toate cele patru pârtii, respectiv Băișoara, Buscat, Mărișel și Feleacu, fiind recomandată practicarea sporturilor de iarnă cu mare precauție.


❓❗️Ce trebuie să faceți dacă sunteți martorul unui accident pe pârtie
Reamintim recomandările Salvamont România referitoare la măsurile pe care trebuie să le întreprindeți dacă sunteți martor la un accident pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă:
• Nu intrați în panică.
• Protejați victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri în X la 4-5 metri în amonte.
• Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
• Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
• Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și în lipsa pulsului sau respirației începeți manevrele de resuscitare, indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
• Discutați cu victima și observați dacă este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei și încercați să faceți compresie.
• Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
• Protejați termic persoana accidentată, discutați permenent cu ea, urmăriți o eventuală schimbare a culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.


Nu uitați, echipele Salvamont sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale.


Apelați cu încredere la prietenii dumneavoastră de pe cărările munților – SALVAMONT România !

spot_img
%d