spot_img

Virgil Păcurar: Pentru că doar în momentele de cumpănă se vede caracterul omului…

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img
Conflictul armat din Ucraina a schimbat, poate pentru totdeauna, paradigmele umanității.
 
După 2 ani de stat în casă, oamenii s-au hotărât să ia atitudine împotriva nebuniei, a urii, a terorii și a amenințărilor. Astfel, poporul român se solidarizează cu cel ucrainean, atât de greu încercat în aceste momente.
 
La acest demers se raliază atât Primăria Comunei Ceanu Mare, cât și cetățenii din comuna noastră. Cel puțin 4 familii din Ceanu Mare și-au manifestat, până acum, interesul de a găzdui, atât timp cât este necesar, refugiați ucrainieni.
 
De asemenea, Primăria Comunei Ceanu Mare pune la dispoziția autorităților naționale și județene, care gestionează criza umanitară din Ucraina, spații de cazare pentru refugiații din țara vecină.
 
În căminele culturale din satele aparținătoare comunei vom putea găzdui refugiați, cărora le vom aduce mâncare, produse de igienă, haine și tot ceea ce este nevoie, pentru a trece cu bine de această perioadă!
Totodată, lansez un îndemn ferm către toți cetățenii comunei noastre, care doresc să găzduiască refugiați din Ucraina, să ia legătura cu Biroul de Asistență Socială a Primăriei Comunei Ceanu Mare!
 
Nu în ultimul rând, aveți la dispoziție formularul de înscriere DIRECTĂ, realizat de către Guvernul României!
 
 
 
Soluții avem, bunăvoință există, omenia nu are preț!
 
 
Virgil Păcurar,
Primarul comunei Ceanu Mare

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Fotbal Liga a 5-a: Progresul își continuă cursa spre promovare și meciurile cu Sticla Arieșul Turda sau ISCT 1921

Astăzi au fost programate meciurile contând pentru etapa a 16-a din Liga a 5-a, zona Câmpia Turzii, la...

Trădător handicapat! A contribuit la atacurile rușilor împotriva României!

Oricât de nemulțumiți am fi de Guvernul, Parlamentul sau Statul Român, în general, nu avem voie ca -...

Primarul comunei Ceanu Mare, în vizită la Compania Națională de Investiții

În acest sfârșit de săptămână, primarul comunei Ceanu Mare, domnul Virgil Păcurar, se află într-o vizită de lucru...

SRI: Alerta atacuri RANSOMWARE – nu deschideti emailurile si mesajele de la destinatari “suspecti”

La nivelul Centrului Național CYBERINT din cadrul Serviciului Român de Informații au fost obținute date cu privire la...
spot_img

Un investitor din Aiud își extinde afacerea și va crea aproximativ 100 noi locuri de muncă

GLERUPS, societate specializată în producerea și comercializarea de încălțăminte, dorește să-și extindă afacerile de la AIUD. Totodată, societatea promite crearea de 100 de noi locuri...
%d bloggers like this: