(VIDEO) Sarpe capturat de jandarmi, in Manastur

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Un şarpe apărut în apropierea unui imobil din cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca a fost capturat și relocat în habitatul acestuia de către jandarmii și voluntarii din cadrul Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului.

Duminică seara, în urma unui apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj a fost anunţat de către dispeceratul unităţii cu privire la faptul că o persoană a zărit un şarpe de aproximativ un metru şi jumătate de culoare gri, încolăcit pe gardul din faţa unui imobil din cartierul Mănăştur.

Jandarmii clujeni au plecat spre locul indicat, unde cu ajutorul materialelor din dotare, au reuşit să captureze musafirul nepoftit.

Dată fiind relația de colaborare dintre Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj cu Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului (OPMCB), jandarmii au luat legătura cu reprezentantul acestei asociații, în vederea relocării şarpelui în habitatul lui, departe de zona locuită.

INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

 

 

 

 

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles