spot_img

Vezi punctul de vedere al Jandarmeriei Cluj despre bătăile de la meciul U Cluj – CSA Steaua

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img
Premergător începerii partidei, în jurul orei 16:20, în zona Piaţa Unirii a avut loc o scurtă altercație între 3 membri ai galeriei gazdă și 2 membri ai galeriei oaspete, altercație care a fost imediat aplanată de forțele de ordine.
Persoanele implicate au fost identificate și sancționate contravențional. 
 
Pe timpul desfășurării partidei de fotbal, la finalul primei reprize, membri ai galeriei oaspete au încercat să pătrundă pe suprafața de joc prin distrugerea unor porțiuni din gardul care separă peluza oaspete, aruncând cu părți din gard și scaune. Întrucât stewarzii nu puteau face faţă acestui situaţii, Jandarmeria a constituit un cordon de ordine pentru a împiedica pătrunderea pe suprafaţa de joc şi conflictul direct între galerii.
 
Până în momentul de față s-au aplicat 8 sancțiuni la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoarea de 2300 lei și 2 avertismente scrise și o sancțiune la 1 Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, în valoare de 1500 lei.
 
Precizăm că până în acest moment nu avem informaţii despre vătămarea corporală a vreunui suporter şi vă confirmăm că în rândul forţelor de ordine nu au fost jandarmi răniţi.
De asemenea, sunt în derulare activităţi de identificare a tutror celor implicaţi în aceste incidente, urmând a se dispune măsurile legale împotriva acestora.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Cod galben de FURTUNĂ în județele Cluj și Alba

Interval de valabilitate: 10 mai, ora 13 - 10 mai, ora 21Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone afectate:...

5.866 elevi din clasele a II-a, din județul Cluj, vor susține probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la finalul clasei a II-a, sesiunea mai 2022

În perioada 10-12 mai 2022, la nivelul județului Cluj, 5.866 de elevi din clasele a II-a, dintre care...

A început proiectarea Spitalului Regional de Urgență Cluj

Câștigătorul licitației este Asocierea 3TI Progetti Italia – Ingineria Integrata S.p.A, Aduro Impex SRL, ATI Project SRL –...

În zona de munte a județului Cluj se fură lemne la greu

La data de 7 mai a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin și cei...
spot_img

Cristina Burciu: „Aștept dinamizarea fermității instituțiilor responsabile de combaterea violenţei împotriva femeii”

Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin rezoluţia 54/134 din 17 decembrie 1999, data de 25 noiembrie ca fiind Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei...
%d bloggers like this: