UNTOLD și Electric Castle aduc și controale! Fiscul îi avertizează pe cei care închiriază camere: Amenzi, penalități și chiar dosare penale dacă nu declară veniturile

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Festivalurile verii aduc zeci de mii de turiști în județul Cluj, iar pentru mulți proprietari reprezintă o oportunitate excelentă de a câștiga bani din închirierea camerelor sau apartamentelor. Numai că, odată cu valul de turiști, vine și un avertisment ferm din partea autorităților fiscale.

ANAF le reamintește tuturor persoanelor care închiriază pe termen scurt camere aflate în locuințele proprietate personală că au obligații fiscale clare, iar nerespectarea acestora poate atrage amenzi, dobânzi, penalități și, în cazurile grave, chiar răspundere penală pentru evaziune fiscală.

Proprietarii trebuie să completeze și să păstreze fișa de ocupare a capacității de cazare, document din care să rezulte perioada în care camerele au fost ocupate și datele de identificare ale persoanelor cazate. Totodată, aceștia sunt obligați să țină Registrul de evidență fiscală, în care să înscrie veniturile obținute.

Pe baza acestor documente va fi întocmită Declarația Unică (D212), care trebuie depusă până la 25 mai 2027 pentru veniturile realizate în cursul anului 2026.

Autoritățile transmit că nici platformele online prin care sunt făcute rezervările nu scapă de obligații. Operatorii acestora trebuie să depună anual formularul F7000, până la 31 ianuarie 2027, iar informațiile vor fi centralizate de ANAF și comparate cu declarațiile depuse de contribuabili.

Cei care omit să declare veniturile sau le declară incorect riscă amenzi cuprinse între 50 și 500 de lei, dar și dobânzi și penalități calculate pentru fiecare zi de întârziere. În situațiile în care inspectorii fiscali constată venituri ascunse sau declarate incorect, se aplică penalități suplimentare de nedeclarare.

Mai mult, dacă faptele întrunesc elementele prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, persoanele responsabile pot răspunde penal.

Mesajul autorităților vine într-un moment în care cererea de cazare explodează în Cluj, odată cu apropierea marilor festivaluri Electric Castle și UNTOLD, perioadă în care mii de proprietari aleg să își închirieze locuințele pentru câteva zile. Pentru aceștia, respectarea obligațiilor fiscale este la fel de importantă ca încasarea banilor de la turiști.

PublicitateImagine AQUA CAA
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles