spot_img

Turdenii vor beneficia în curând de două ambulanțe NOI

Date:

Share post:

În contextul în care ambulanțele care deservesc, actualmente, Municipiul Turda, au o vechime de peste 10 ani și se defectează frecvent, vestea dată de edilul turdean – Cristian Matei – în această săptămână, vine ca o gură de oxigen pentru asistența medicală acordată turdenilor.

„Este rodul demersurilor pe care le-am făcut încă din primul semestru al anului 2019, la Ministerul Sănătății. Ambulanțele au ajuns deja la Cluj, sunt în curs de înmatriculare, urmând ca, după afirmațiile domnului prefect și a dr. Simu, de la Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj, să fie repartizate Serviciului de Ambulanță Turda în cel mult două săptămâni. Au fost alocate mai multe la Cluj, dar două vin, sigur, la Turda”, a precizat edilul pentru turdainfo.ro.

Informația prezentată de Cristian Matei a fost confirmată și de Horia Simu – șeful Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.

Practic, după cum reiese din informațiile prezentate mai sus, NU ESTE NEVOIE ca Primăria Turda să achiziționeze ambulanțe – așa cum fals s-a vehiculat în mass-media în zilele trecute.

spot_img

Subscribe

spot_img

Popular

More like this
Related

Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Turda

Compania de Apă Arieş anunță întreruperea furnizării apei potabile...

Turdean arestat pentru VIOL

Un turdean în vârstă de 37 de ani a...

Vezi detalii despre functionarea Patinoarului Turda

Vă anunțăm că patinoarul din Parcul Central rămâne deschis...

Greii specializați în trafic de droguri din Turda rămân în arest

Cei șase bărbați percheziționați într-o speță de trafic de...
%d bloggers like this: