spot_img

Trădător handicapat! A contribuit la atacurile rușilor împotriva României!

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

Oricât de nemulțumiți am fi de Guvernul, Parlamentul sau Statul Român, în general, nu avem voie ca – în caz de război – să luptăm împotriva propriei țări.

Ei bine, un spălător împuțin de buzi, din Marea Britanie, nu a învățat această lecție, așa că a pus umărul la atacurile celor de la Killnet, împotriva site-urilor românești.

„Începând cu data de 29 aprilie a.c., o serie de atacuri informatice de tip DDoS – Distributed Denial of Service a afectat multiple site-uri web care aparțin unor instituții publice și organizații private din România.

Atacurile ar fi fost revendicate de o grupare intitulată ‘KillNet’, de origine rusă, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia – Ucraina.

Imediat după aceste atacuri, specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale de Protecție Internă, Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul celorlalte structuri și instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, au desfășurat activități specifice din competență, pentru contracararea atacurilor, protecția site-urilor vizate și identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienței infrastructurilor IT.

În urma activităților comune desfășurate, a fost identificată o persoană bănuită, cetățean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susținut activitatea grupării infracționale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracțională și prin indicarea unor site-uri web din Romania care ar fi putut fi atacate prin același mod de operare.

La data de 2 mai 2022, în urma cooperării polițienești internaționale, autoritățile de aplicare a legii din Marea Britanie, prin National Crime Agency, au efectuat o percheziție domiciliară, în Marea Britanie, la adresa de reședință cetățeanului român, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România.

De asemenea, ofițeri specializați din cadrul IGPR- Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-au deplasat în Marea Britanie, pentru acordarea de sprijin în ancheta desfășurată de National Crime Agency”, transmite Poliția Română.

N-ar fi rău ca acest hipster tâmpit să fie inculpat și sub acuzația de „trădare”!

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020

Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020, din care...

Cristina Burciu: Românii, sprijiniți concret de Guvern: Salariul minim va fi majorat cu 200 de lei, sumă scutită de taxe către stat

  Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă își ține promisiunile angajate în fața românilor, adoptând documentele premergătoare necesare implementării...

Români, luați-vă gândul de la fonduri europene – Acordul de Finanțare pentru 2021-2027 NICI MĂCAR NU E SEMNAT!

A recunoscut-o chiar Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene, în cadrul unei conferință de presă susținut-o în această săptămână. De...

Epurări în PNȚCD – europarlamentarul, Cristian Terheș, și-a pierdut statutul de membru

Europarlamentarul Cristian Terheș, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și viceprimarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș și-au pierdut...
spot_img

EXCLUSIV: Orașul Luduș, BATJOCORIT de Guvernul Cîțu-UDMR

Singurul „păcat” al ludușenilor, o comunitate de oameni faini, este acela de a fi votat cu PSD-ul la alegerile locale de anul trecut. Acest lucru...
%d bloggers like this: