„În seara de vineri, 23 martie, m-am întors de la serviciu și am intrat într-un club, unde am consumat câteva beri împreună cu mai mulți prieteni. Când am ieșit din club, în timp ce mă îndreptam spre casă, la aproximativ 10 metri, am fost oprit de agentul de poliție A.B. , care mi-a cerut să îi prezint buletinul. Având în vedere că acesta nu avea uniformă de polițist și nici nu îl văzusem până atunci, am refuzat să mă legitimez întrebându-l
Deasemenea, fratele celui bătut a scris pe rețelele de socializare că, după întâmplare, polițistul în cauză ar fi încercat să-i ofere fratelui său suma de 3000 de lei pentru a mușamaliza cazul.
”Asta face Politia din Orasul Ocna-Mures!!!ia lumea de pe strada si ii Bate, in loc sa ii protejeze, Domnul Benta, imi cer scuze ca va pun o astfel de intrebare, e normal sa se intample asa ceva? si sa nu se faca nimic? AAAA Da, ”Ati facut” La-ti Trimis pe Belea la spital sa ii ofere suma de 3000 de Ron sa va scapati!!! Bravo!! Spagarilor!!!”, a scris Cristian Bechet pe facebook.
RefleqtMedia a luat legătura și cu agentul de Poliție, Alin Belea, cel care este acuzat de lovirile aduse tânărului ocnamureșean, însă până la acest moment, Belea nu ne-a comunicat nimic.
Deasemenea contactați telefonic de Ziarul Unirea, reprezentanții Poliției Alba au declarat că nu a fost depusă nicio sesizare în acest sens, însă pe baza a ceea ce a apărut în spațiu public, au fost demarate verificări.