După ce mai multe site-uri de știri atât din Turda, cât și de la Cluj, au speculat diverse funcții pe care PNL Cluj le-ar fi negociat în Guvernul României, RefleqtMedia a întrebat DIRECT LA SURSĂ și a aflat exact ce funcții au primit liberalii clujeni.
Așadar, am purtat o discuție cu Daniel Buda, președintele PNL Cluj, iar acesta s-a arătat dispus să ne spună ce negocieri s-au purtat.
„În primul rând, încă nu s-au decis persoanele care vor face parte din Guvern, cu excepția ministrului agriculturii, domnul Adrian Nechita Oros.
Pe de altă parte, procedura de tragere a acestor funcții a fost una transparentă și pe lângă funcția de ministru, PNL Cluj a tras o funcție de subsecretar de stat, în Ministerul Dezvoltării, care va asigura o dezvoltare eficientă a proiectelor județului Cluj, dar și funcția de vicepreședinte în Agenția Națională a Funcționarilor Publici.”, a dezvăluit Daniel Buda, președintele PNL Cluj, pentru RefleqtMedia.
Astfel, se pune punct speculațiilor privind intrarea prefectului de Cluj pe funcția de secretar general al Guvernului, precum și a celor privind ridicarea Irinei Muntean la rang de prefect.
Cât privește voturile aduse de PNL Cluj la alegerile parlamentare, trebuie menționat că DINTRE TOATE JUDEȚELE ROMÂNIEI, PNL CLUJ A ADUS CELE MAI MULTE VOTURI PARTIDULUI.