spot_imgspot_img

Spitalul „Dr. Cornel Igna” apare într-un „club select” al spitalelor românești, unde ești tratat bine, fără șpagă

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Jurnalistul, Alex Nedea, care face istorie cu dezvăluirile sale, pe platforma Recorder, a inclus Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii în rândul spitalelor în care oamenii sunt tratați bine, fără a da șpagă!

„În urmă cu două săptămâni am fost internat de urgență într-un spital de stat din București unde am fost operat din pricina unei afecțiuni apărute din senin care îmi punea viața în pericol. Am povestit atunci că, din fericire, nimeni din personalul sanitar cu care am interacționat nu aflase că lucrez în presă, așa că am putut timp de trei zile să observ „incognito” viața dintr-un spital de stat din România. Am descris acel episod pe larg aici.

Așa am putut afla, din observație directă, dar și de la pacienții colegi de salon, că medici  și asistente din secția Chirurgie de la Spitalul „Elias”, unde fusesem internat, refuzau plicul celor care încercau să îl dea. Mai mult, am fost profund impresionat de felul în care îi tratau pe pacienți, indiferent că era vorba despre un necăjit sau de un domn cu ștaif.

M-am întrebat dacă ce am văzut eu și colegii de salon din spital sunt doar niște excepții sau într-adevăr avem de-a face cu o schimbare reală în spitalele de stat din România, schimbare produsă mai ales de noile generații de medici care au format o masă critică și care schimbă mentalitățile din sistemul sanitar.

Așa că am cerut cititorilor mei să îmi spună dacă au avut experiențe similare cu a mea, dacă, fără să trebuiască să dea vrun plic la cineva, au fost tratați corect de personalul medical dintr-un spital de stat. Le-am cerut să îmi indice numele spitalului și secția.”, scrie jurnalistul, Alex Nedea, pe blogul său.

Ei bine, pe harta interactivă de pe blogul respectiv apare Spitalul din Câmpia Turzii, care este singurul spital municipal sau orășenesc din județele Cluj, Mureș, Alba, Bistrița Năsăud, Sălaj sau Sibiu unde pacienții sunt tratați bine, fără să dea șpagă.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social