Sistemul eCall le-a salvat viețile

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Doi tineri, în vârstă de 21, respectiv 20 de ani, au plonjat, astăzi, cu autoturismul într-un pârâu de lângă stațiunea Muntele Băișorii.

Norocul lor? Un sistem pe care toate mașinile din Uniunea Europeană, produse după 2018, îl au: sistemul eCall.

Practic, este vorba despre un „buton de panică” din plafonul autoturismului, pe care dacă-l apeși, lansează un apel prin satelit către sistemul 112.

„În data de 9 mai a.c., în jurul orei 12:30, dispeceratul Poliției Municipiului Turda a fost sesizat prin intermediul unui apel eCall transmis de la un autoturism aflat în zona Muntele Băișorii.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că un autoturism era răsturnat într-un pârâu, în interiorul acestuia aflându-se două persoane.

Totodată, la intervenție a participat și un echipaj din cadrul ISU Cluj, care a acționat pentru extragerea pasagerului din dreapta față, acesta fiind încarcerat.

Din primele verificări, a reieșit că este vorba despre un conducător auto de 21 de ani și un pasager de 20 de ani.

Persoanele au fost preluate și transportate la o unitate medicală din municipiul Cluj-Napoca, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul auto urmează să fie testat cu aparatul etilotest.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, transmite Poliția Cluj.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles