Într-o perioadă în care pornografia, conținutul frivol și atitudinile obscene sunt promovate prin toate mijloacele, de la Google Ads, la TikTok și jocurile online, inițiativa „Copilărie fără pornografie” vine să îndrepte lucrurile.
Comitetul de inițiativă legislativă cetățenească “Copilărie fară Pornografie” este o inițiativă civică fără personalitate juridică, neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile morale fundamentale și care își doresc să sprijine efortul de protejare a minorilor prin combaterea pornografiei de orice fel.
Comitetul, condus de Alexandru Radu, își propune să atragă cât mai multe organizații și persoane cu viziune, care să influențeze într-un sens pozitiv societatea și procesul decizional, precum și să contribuie la formarea identității sexuale a minorilor corespunzătoare sexului biologic.
„Inițiativa noastră are în vedere introducerea unor norme care să prevină și să interzică derularea anumitor programe școlare dedicate minorilor, pe teme de educație sexuală de tip studii de gen, care pot afecta grav starea emoțională și afectivă a minorilor și pot denatura percepția obiectivă, naturală și morală a realității. În plus, prezentul text legislativ are în vedere preîntâmpinarea accesului în sistemul de învățământ preuniversitar al unor organizații având o autenticitate profesională îndoielnică, organizații al căror obiectiv principal este mai degrabă reprezentarea și promovarea unor minorități sexuale.”, se arată pe site-ul campaniei.
Proiectul de modificare a Legii nr. 196 din 13 mai 2003, privind prevenirea şi combaterea pornografiei, prevede interzicerea punerii la dispoziția minorilor a oricărei forme de reclamă, a oricărui tip de conținut media sau a oricăror alte forme de expunere, care prezintă sexualitatea ca pe un scop în sine, care promovează sau susține o abatere de la identitatea de gen corespunzătoare sexului biologic, schimbarea sexului, homosexualitatea, fluditatea de gen sau orice altă formă de promovare a vreunei perversități polimorfe și deviație de la natural.
Semnează și tu inițiativa părinților, descărcând și tipărind documentul PDF de mai jos:
Lista-semnaturi-Copilarie-fara-Pornografie
Comentarii