fbpx
spot_img
HomeStiri din ClujSELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI!

SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI!

- Advertisement -

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu cei ai Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj au desfășurat activitățile de informare și prevenire din cadrul Campaniei naționale – “Selfie-ul nu ia like-uri, ia vieți”, derulată în perioada august 2020-ianuarie 2021.

 

Scopul campaniei este acela de a preveni și combate accidentele produse prin electrocutare, în sectorul transporturilor feroviare.

 

În vederea unei informări și promovări eficiente, a fost creat un material video care prezintă în mod simbolic efectele electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune asupra unor ideograme de tip emoji, precum și prin intermediul unui vagon de persoane pus la dispoziție de C.F.R. Călători, personalizat cu însemnele campaniei.

 

Vagonul campaniei efectuează deplasări pe teritoriul țării, fiind atașat trenurilor de călători pe toată durata campaniei.

 

Tentația de a face un selfie pe tren provoacă, din nefericire, consecințe grave, de la creșterea riscului de vătămări corporale prin electrocutare, până la pierderea de vieți omenești.

 

Într-o astfel de acțiune de a urca pe un tren, fie acesta și dezafectat, are loc contactul cu câmpul magnetic existent între acoperișul vagonului și linia de înaltă tensiune.

 

Astfel, se poate produce un arc electric, care presupune electrocutarea cu 27.000 de volți.

 

 

 

În ultimii 6 ani, în județul Cluj, șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani s-au urcat pe vagoanele trenurilor pentru a se fotografia. Trei dintre aceștia au suferit leziuni corporale grave, iar alți trei au decedat.

 

În cadrul activităților de prevenire, polițiștii clujeni  au informat persoanele aflate în gara municipiului Cluj-Napoca despre importanța respectării regulilor de conduită în incinta căilor ferate, a triajelor și în zonele adiacente ale acestora.

Comentarii

- Advertisment -
- Advertisment -

Citește

Pitbull liber pe străzile din Câmpia Turzii

0
Au trecut câteva luni bune de când câinii vagabonzi nu mai reprezintă o problemă pentru cetățenii din Câmpia Turzii. Totuși, în această după-amiază, în zona...

Comentarii

%d bloggers like this: