spot_img

Se confirmă teoria unei mâini criminale, în incendiul de pe Nicolae Teclu

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

Prima teorie, lansată chiar de către vecinii celor 6 victime decedate în incendiul de acum două săptămâni, de la Turda, a fost aceea potrivit căreia focul ar fi fost pus intenționat.

De altfel, inclusiv faptul că, în momentul în care vecinii aruncau apă cu gălețile, FOCUL SE ÎNTEȚEA, a determinat cetățenii să ia în calcul ipoteza unei mâini criminale.

La acestea se adaugă și faptul că, până în prezent, ISU Cluj nu a finalizat ancheta cu privire la cauza care a determinat incendiul.

„Înainte cu câteva zile de tragedie, aici au fost descinderi într-o cauză penală și au fost reținută o persoană. În urma acestui eveniment, au fost persoane care au spus că polițiștii au fost ajutați cu informații de bărbatul care a murit în incendiu alături de cei patru copii și de un alt adult. Se vorbește că cineva a pus focul în fața casei în care locuiau cele șapte persoane doar ca să-l sperie pe bărbat pentru că a dat informații la polițiști. Lucrurile au scăpat de sub control iar focul s-a extins provocând tragedia. (…)

La intrarea în locuință erau depozitate placaje și alte materiale cu care oamenii își făceau foc. Se pare că cineva a dat foc la aceste materiale iar flăcările au cuprins toată zona de la intrarea în locuință. Deși multă lume a văzut incendiul, nimeni nu a putut intra din cauza flăcărilor să-i salveze pe cei cinci copii și doi adulți aflați în locuință”, a declarat pentru Făclia sub protecția anonimatului o persoană care cunoaște foarte bine comunitatea din zona străzii Nicolae Teclu.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

ACSA Câmpia Turzii – abonată la contracte publice – își cere insolvența

Cu datorii de peste 30 de milioane de lei, ACSA Câmpia Turzii SA, societate care desfășoară mai multe...

EXCLUSIV: Iată tot ce trebuie să știi despre Zilele Turzii 2022

După doi ani de pauză, cauzată de pandemia de COVID-19, unii dintre turdeni așteaptă cu nerăbdare vești despre...

Anunț – Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Turda

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 24.05.2022, între orele 09:00 -13:00, în...

Înzestrăm tinerii cu abilitățile necesare pentru acordarea primului ajutor!

Asociația Club Științific Turda implementează, la Turda, proiectul Cursuri de Prim Ajutor, pentru a forma și informa comunitatea...
spot_img

După ce a afirmat că a fost victima unui atentat, Daniel Buda îl ia în balon pe Dragnea

Astfel putem concluziona, în câteva cuvinte, intervenția lui Liviu Dragnea de aseară de la postul Antena 3. După aproape 2 săptămâni de la evenimentele...
%d bloggers like this: