fbpx
HomeEVENIMENTScandal la lacul Tarzan din Turda - bătaie inter-etnică pentru o cabană
spot_img
spot_img

Scandal la lacul Tarzan din Turda – bătaie inter-etnică pentru o cabană

- Publicitate -
spot_img

Sărbători de Paște cu contuzii și vânătăi, pentru doi frați din Turda, care s-au luat la scandal cu un grup de tineri romi.

Totul a pornit după ce gașca de romi s-a apucat să demonteze cabana unuia dintre frații bătuți, pentru a obține lemne de foc.

„Romii se aflau la iarbă verde, în apropierea cabanei noastre cu două camere, care, de o vreme nu e locuită, noi  având casa la circa o sută de metri de ea. Şi am văzut cum tinerii respectivi, care trăiesc la blocuri, săriseră gardul şi demolaseră deja: geamuri, scânduri din construcţie, până şi un hambar pentru depozitarea porumbului. Doreau să facă un foc de tabără şi să le folosească la prepararea grătarelor. Atunci am intervenit, împreună cu fratele meu şi i-am întrebat, calmi:

„Mă, băieţi, e frumos ce-aţi făcut, c-aţi distrus tot?” Şi, când să intru în cabană, să văd ce pagube au făcut – Vasile se afla deja acolo – unul dintre ei m-a lovit, din spate, cu pumnii. Iar, când m-am întors, altul mi-a ars una cu „leaţul”, în cap. Erau mulţi, şi în cabană şi în curte, iar eu mers spre gard – şi am sunat la poliţie. Însă, în timp ce vorbeam cu poliţiştii, l-au lovit pe fratele meu în cap, cu o bucată de lemn, peste gard. Între timp, majoritatea tinerilor a fugit, însă noi am reuşit să reţinem, până la venirea poliţiei, pe trei dintre ei – printre care şi pe o fată – şi aceştia au fost cei care le-au dat autorităţilor numele celorlalţi. Astfel că, la scurt  timp, poliţiştii şi jandarmii i-au adus pe toţi la locul faptei.” – spune una dintre victime, citată de BZC

În total, cei doi frați au avut de înfruntat furia și entuziasmul alcoolic a nu mai puțin de 14 persoane de etnie romă, cu vârste cuprinse între 14 și 21 de ani.

Mai grav este că, după ce ambulanța SMURD i-a transportat pe cei doi frați bătuți, la spital, atacatorii lor, însoțiți de rude și prieteni, s-au dus efectiv la spital pentru a-i amenința.

„Acolo, la spital, au venit şi rudele lor – cu mic, cu mare – şi ne-au ameninţat cu moartea, fiind potolite, cu greu, de către jandarmi! Din fericire, la reconstituirea făcută cu Poliţia criminalistică, una dintre fete a descris, cu sinceritate, situaţia, pentru că toţi ceilalţi susţineau, sus şi tare, că noi i-am atacat, fiind înarmaţi cu bâte, la capătul cărora erau dispuse cuie! Şi, până la urmă, poliţia le-a luat declaraţii la toţi, însă vinovaţi de distrugerea cabanei şi de agresiunea comisă asupra noastră n-au fost decât vreo patru-cinci…”, declară victima.

În contrapartidă, un personaj din grupul de romi afirmă că, de fapt, tinerii romi ar fi fost atacați de către proprietarii cabanei devastate.

„Eu mă aflam la pregătirea cărnii şi, brusc, i-am văzut pe cei doi fraţi fugind cu bâta după prietenii mei. Ulterior a mai apărut un domn, mai bătrân, o rudenie probabil – iar eu m-am dus la ei ca să-i rog să se calmeze. La care, cei doi au năvălit pe mine şi, după ce am încasat  câteva lovituri, am realizat că nu pot să-i liniştesc, aşa că m-am apărat! Am fost lovit de trei ori, cu bâta în cap, am şi o rană la picior – totul pentru că am vrut să calmez spiritele. Şi bătuţi mai sânt vreo trei dintre prietenii mei!”

Intervine, rapid, îndiscuţie şi tatăl băiatului, care ascultase până atunci cu atenţie relatarea tânărului:

„Să ştiţi că toţi trei proprietarii îl băteau pe feciorul meu – şi, indiferent ce v-au povestit ei –  dacă un băiat din grup nu-l lovea în cap pe cel cu mai multe copci, fiul meu putea fi mort la ora aceasta! Fiindcă doreau să-i dea numai lovituri grele, ce-i puteau deveni fatale!”

Comentarii

spot_img
- Advertisement -
spot_img
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,851FansLike
562FollowersFollow
356SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii

%d bloggers like this: